DANS. Revizitări: Salvarea individuală

La ora unui nedorit bilanţ – cel al „dispariţiei“ lui Mihai Mihalcea – (coregraful), al dispariţiei Centrului Naţional al Dansului, aşa cum îl ştiam –, îmi revine în minte, puternic, viu, nealterat de timpul trecut de la vizionare, Stars High in Amnesia’s Sky, spectacolul lui Mihalcea din 2003. Poate pentru că mă recunosc în biografiile eroilor… Poate pentru că cineva pune iarăşi în operă decizii discreţionare pe care le credeam caracteristice doar acelor timpuri… Universul personal – familia, vecinii, cartierul – redus la o suită de sacoşe care pleacă şi vin neîncetat. Goale, le duce un chip pe care se citeşte speranţa. Pline, le poartă o figură satisfăcută. Sentimentele sînt dublate, în ambele cazuri, de precipitare. Graba de a ajunge primul la „ce se dă“, dar şi de a aduce acasă „proviziile“, „capturile“…   Un întreg univers sociopolitic ca un lung şir de imagini ale comunismului de cartier, „triumfător la sate şi oraşe, în fabrici şi uzine, sub îndrumarea atentă a iubiţilor conducători“ (concept video: Andu Dumitrescu), ca să citez textele vremii.   Pe acest fundal, timp de cincizeci de ani, au crescut copii, adică pionieri cu cravata roşie la gît. Înainte chiar de a înţelege exact ce anume fac, […]