Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Dar la polonezi v-aţi gîndit cînd aţi spus că ei l-ar fi împuşcat pe Patapievici?
UPDATE: preşedintele Academiei Române îi răspunde scriitorului Gabriel Liiceanu
- 03-06-2015
- Nr. 775
-
Ovidiu ŞIMONCA
- Editorial
- 7 Comentarii
UPDATE (3 iunie 2015, ora 19.00): Preşedintele Academiei Române, Ionel-Valentin Vlad, a răspuns lui Gabriel Liiceanu, la o scrisoare deschisă a acestuia. În format pdf, aşa cum a fost postat pe site-ul Academiei, redăm acest raspuns al preşedintelui Academiei. Scriitorul Nicolae Breban făcuse, anterior, cîteva precizări la acuzele lui Gabriel Liiceanu. Avem o declaraţie a scriitorului Nicolae Breban, de la Antena 3, din emisiunea „Punctul de întîlnire“ difuzată în 10 mai, după ce realizatorul, Radu Tudor, a citit cîteva fragmente din scrierile lui Horia-Roman Patapievici. Nicolae Breban a afirmat următoarele: „Daca ar fi îndrăznit un om ca Patapievici să afirme aceste lucruri, în Ungaria sau în Polonia l-ar fi bătut sau l-ar fi impuşcat“. Declaraţia este neechivocă, înregistrarea se păstrează pe site-ul Antenei 3. Reamintim, dacă mai este nevoie, că Ungaria şi Polonia sînt ţări membre ale Uniunii Europene, înaintea României, şi în ţările Uniunii Europene pedepsirea unor oameni pentru opinii este interzisă, iar aşa-zisa intervenţie coercitivă a ungurilor şi polonezilor prin bătaie (!) sau prin crimă (!!!) este exclusă, ar însemna să-ţi faci dreptate singur, dincolo de legi şi precepte. Practic, Nicolae Breban – fără să precizeze contextul sau epoca – generalizează şi îşi […]
Pupati Piata Independenti….
Un text de bun simt, domnule Ovidiu Simonca, care nu poate decit sa aduca o gura de aer curat in cetate, risipind putin delirul brebanian (nu genial, ci prostesc)!
Aferim!
Se poate consulta, nu doar din curiozitate, revisteele culturale ale vremii, de exemplu Conteemporanul. Mai exista cateva biblioteci…
Din cate imi amintesc eu, doar Paul Goma era practic singur in 1977. Breban se batea pe atunci pe burtica cu Burtica.
Gândită de domnia sa sau de sfătuitori ca suprem gest diplomatic în situația dată, scrisoarea domnului Radu Boroianu poate fi percepută mai degrabă ca o ”trădare” tipică unui politician ce-și urmărește cinic interesele, debarasîndu-se de un fost aliat incomod și lăsîndu-l pradă atacurilor celor de care se temea el însuși și de care se vede astfel protejat, prin abaterea fulgerelor și a atenției.
Poate că se aștepta chiar la câștigarea unui capital de simpatie, la o primire cu șampanie și focuri bengale, dar, după cum se poate observa din comentariile și reacțiile împrăștiate ca niște confetti în presă sau pe toate rețelele de socializare, compunerea sa a trezit, dacă nu doar bășcălia și râsul batjocoritor al celor cărora le este indirect adresată, atunci sigur nemulțumirea&dezaprobarea, ba vis-à-vis de încetineala cu care a fost redactată și dată publicității, ba față de stilul său prea subtil și/sau, zic unii, ”bătrânicios”. Am preluat acest termen – fără nicio plăcere – dintr-o postare relativ mai urbană de pe o pagină Facebook, dar cred că e superfluu și irelevant să adaug aici și numele autoarei, o jurnalistă acolo și ea, ieșită la vânătoare de like-uri: ”Boroianu se desparte de Breban. Dar cat de batranicios scrie, asta-i scrisoare din alt secol. Trebuie incurajat conflictul generational, ca nu se mai poate.”.
Deși domnul Radu Boroianu nu vorbește și nu scrie vulgar, violent, deși nici ”anticultural”, intolerant sau ”despot” nu e, discursul său pare a nu fi pe placul publicului și se bucură de o receptare preponderent negativă, atunci când e băgat în seamă.
Iar dacă nou-numitul director al ICR se desparte sau nu de Breban, abisala sa problemă rămâne, iar aceasta este tocmai Institutul Cultural Român, ce a devenit în 7 ani ( 2005-2012) dintr-o simplă instituție, instrument al ”diplomației” culturale românești în țară și în lume, un fenomen cvasi-religios ce a aprins în sufletele intelectualilor subțiri din România și de peste hotare același fanatism, aceeași credință într-o viață personală mai ușoară și mai bună cum doar CARITAS-ul, la scară națională, pe vremuri a mai fost în stare să inspire. 🙂
Da, e adevărat, există dovezi indubitabile, ambulante, că ICR a făcut miracole, că a fost până în 2012 și corn al abundenței și izvor al tămăduirii pentru atât de mulți proletari ai creierului de pe Dâmbovița și de aiurea încât e normal să auzim cum auzim și azi vocile devoților strigînd, când mai tânguitor, când mai amenințător, neobosite însă și clare, doar ”Horia!Horia!”, iar cerul albastru, apele poluate, câmpiile nearate, marea cea mare și dealurile despădurite doar ”Horia” repetînd. E normal!
Anormal și practic de neînțeles e că un alt muritor, fie el chiar și discipol auto-relevat al lui Alexandru Paleologu, își poate imagina că ar fi în stare să mai conducă această instituție care asemeni miresei mistice trăiește și moare numai odată cu mirele ei, că vrea și își propune să facă iar proiecte, adică să obțină și să împartă iar în stânga și-n dreapta, cu generozitate bani, bani, bani, burse, rezidențe, șederi gratuite în localurile din străinătate ale ambasadelor, consulatelor, etc., adică să creeze viață în deșertul post-patapievician, insuficient fertilizat și irigat de oricare din cei doi (in doi ani) curajoși, etc…
Nu. Hotărât lucru, nimeni nu va putea cu atât mai puțin cineva care crede că diplomația culturală înseamnă efortul de a împăca varza cu capra și cu lupul, luîndu-i în brațe pe toți, deodată, ca să-i treacă râul. Firește, în tabăra sa.
Vai, nu jigniti va rog filosofia, stilul dlui Boroianu este cu totul altfel decit filosofard, e greoi ca lutul si confuz ca un stog de paie.
Dl Breban e practic singur, cam ca in 1977, iar dl Patapievici are zeci de mii de simpatizanti, mai toti cu multa mare mila de unguri si polonezi.