Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
De ce am apărat un securist
- 16-10-2013
- Nr. 695
-
Marius OPREA
- SOCIETATE
- 19 Comentarii
Am aflat că vinerea trecută, pe 11 octombrie, la ora 9 dimineaţa, într-o sală răcoroasă, am apărat Securitatea. S-a întîmplat în sala din stînga, colţ, unde am mai fost pe vremuri, cînd acuzam un fost ofiţer de Securitate, pe numele său Ristea Priboi. Sala era plină, veniseră cu un autobuz chiar şi muncitori de la 15 Noiembrie 1987. Apoi totul a trecut, s-a tras cortina. Am rămas singur, pentru o lungă perioadă de timp, într-o luptă inegală. Mi s-au cerut, în total, în procesele intentate de foşti securişti în perioada guvernării Năstase – de parcă era o practică –, daune în valoare de 225 miliarde lei vechi. Ristea Priboi ceruse 15, iar Marian Ureche, şeful Serviciului de Informaţii şi Protecţie-Anticorupţie, fiind mai mic în funcţie-grad, îmi ceruse 10 miliarde. Pînă la suma enunţată s-au mai adăugat şi pretenţiile altora. Mă întorc cu tristeţe la acei ani. De fapt, după prima izbucnire de solidaritate a presei şi a prietenilor, lumea s-a plictisit. Procesele au durat cam doi ani fiecare şi au fost mai multe – pînă şi fostul director Bancorex, Răzvan Temeşan, angajîndu-l ca avocat pe domnul Mustaţă (culmea, în acelaşi timp avocat al soţilor Frumuşanu, pentru uciderea fiului lor la […]
ca autorul le scrie chiar *bine*. Ca sunt *nenumarate*
exemple de securishti ”de treaba”, care nu au calcat becu’.
Mi se pare & mie ca oamenii trebuie judecatzi *dupa faptele lor* , iar *nu* dupa meseria avuta.
Ca, asha s-a chiar *ajuns* la muuulte chiar crime de-a lungul istoriei: cu judecata ”la gramada”.
Daca Securitatea *nu* s-ar fi ocupat cu filajul civililor, n-am fi avut ce-i reprosha.
Eu unul, sunt de parerea (sigur controversata) cum ca *turnatorii* sunt mai de condamnat decat ofitzerii aia a caror *meserie* era sa-i racoleze.
Dar, asta-s *eu*, asta-i parerea *mea*. Si, desigur, nu vorbim aici despre *animalele* de ofitzeri care shi-au depashit atributziile: ashtia trebuiau de muuult sa steie la parnaie.
Cele bune,
Nea Marin
Am văzut 22. Pare de neînțeles ca un atit de avizat istoric, in tema Securității, sa fi ajuns la așa drastica restringere a definitiei poliției politice.
In privința lucrătorilor din DIE/CIE, e posibil dar improbabil sa nu fi aflat ca-nainte de a fi trimisi \”in misiune externa\”, trebuia sa faca rețele in tara. Si asta, doar pentru spioni fiindcă cestii lor (0195 a generalului Mot) \”erau meseriasi\”, cu Băneasa la baza si practica serioasa in tara.
Un argument in favoarea incriminatului pare a fi fost \”defectarea\”. Actul asta de constiinta – cum e văzut de cind cu Pacepa – e de privit cu muulta suspiciune, atit i-as fi spus cui s-ar fi gindit sa-l pretuiasca. Pina la urma, doar defectorul își cunoaște motivele defectarii, cei care-i iau de buna povestea ii semnează un cec in alb.
Dar de ce-ar face-o?
Daca mai sint indoieli, daca mai e nevoie, a se vedea macar ultima intrebare/ultimul raspuns din interviu:
http://www.revista22.ro/articol.php?id=32620
… gîndeşti băbeşte şi nu prea ieşi la socoteală. De-un paregzamplu, erau cam 4 mil de membri de partid, pe lîngă cei cam 3 mil de copii, aproape toţi şoimi şi pionieri („Fraţii noştri uteciştii/ Şi părinţii comuniştii/Adesea calea dreaptă ne-o aratăăă…”) şi cei aproape 1 mil de utecişti. Dacă scoatem din socoteală pensionarii – vreo 2-3 mil şi ăia, reiese că nu rămîneau 17 mil de necomunişti ci doar vreo 7. Iar procesul era-n plin avînt fiindcă, la final („în comunism”) toţi ori aproape toţi cetăţenii ţării ar fi ajuns membri ai PCR. Asta-nsemna, în „gîndirea revoluţionară” a ştim-noi-cui, „transpunerea în viaţă” a teoriei „PCR – centru vital al întregii naţiuni”. Era un centru menit a-şi înghiţi marginile.
Cum se făcea de era aşa-ncăpător PCR? Prin „întrecere socialistă”.
De-un alt paregzamplu, Mun’cipiu’ de Partid Bucureşti, ca să iasă primul în întrecerea de promovarea a femeii, a găsit soluţia: la o-ntreprindere de componente electrice/electronice din Pantelimon (nu sînt sigur pe denumire, era la intrarea spre Stadionul 23 August) a fost băgată-n partid o secţie întreagă, cu 400 de femei la bandă. Sigur că şi-au semnat toate adeziunile, şi sigur că le-a convins cineva că numai aşa se putea dar – pînă la urmă – ce le era că erau doar membre ale UGSR ori şi ale PCR? Tot şedinţe, tot cotizaţii, tot viaţa aia – vai mama ei!
Răstimp, intelectualii şi funcţionarii (alţii decît cei din structurile de forţă, care erau tot funcţionari în statistici) aveau Verboten la intrarea în partid fiindcă mai funcţiona un principiu sacrosant: structura socială a (PCR, aici) trebuia s-o respecte pe cea a ţării. Erau peste 50% muncitori la nivel naţional, trebuia să fie şi-n partid tot aşa. Erau aproape 50% femei în populaţie? Idem.
Aşa se face că-n anii ‘980, n-au intrat în PCR decît intelectuali cu pile – ori cu mită. Eu am dus personal mita la Mun’cipiu’ de partid, ca să intre nevastă-mea (de-atunci) în partid, să poată fi angajată la TVR. Nu mi-a fost greu (las’ că fusesem recomandat de oameni serioşi) fiindcă şi la Inspectoratul de învăţămînt Sector 6 cotizam anual, pentru o amărîtă de suplinire, tot pentru profesoara de acasă.
Şi-un ultim paregzamplu: Panificarea muncii era literă de Evanghelie, iar planul de muncă – sfînt, adică nu trebuia doar îndeplinit ci şi depăşit. Oriunde, deci şi-n „activitatea de prevenire” – cum i se spunea racolării de informatori, de către Secu’. Securiştii operativi – din direcţiile de informaţii şi din cele de contrainformaţii (ceiştii)* nu pridideau să-ndeplinească „planu'”, aşa că încropeau dosare fictive de informatori (persoane de sprijin, de influenţă, gazde-întîlniri etîcî). De aici, numărul imens de informatori din arhivele Secu’ ( de i-a făcut pre mulţi dăştepţi să exclame: Sîntem o naţie de delatori!) Nemaivorbind despre buna relaţie dintre „organele de partid” şi „organele de securitate”, în virtutea căreia mii de membri de partid (zeci, sute de mii?) primeau sarcină de partid „să sprijine activitatea de securitate”.
Refuza careva? N-am auzit dar şi să fi fost, se ştergea pe bot de la bilete prin sindicat la mare-munte/băi, case din fondul locativ de stat, prime ori măriri de „retribuţie” (numele salariului din acea vreme). Dacă nu cumva îşi pierdea locul de muncă pentru care era calificat şi-ajungea la mătură.
S-o fi răzvrătit careva? E posibil dar gestul o fi fost singular. Ca să facă valuri, era nevoie de o manifestare ca la Petroşani, Braşov. Şi-atunci se vedea cum bătea inima partidului. Iar ăi de scăpau s-ar fi ascuns şi-n gaură de şarpe, să nu intre pe mîna organelor.
Regim de teroare, desigur dar psihologică („de prevenire”) înainte de toate. Şi funcţiona – în draci’ai chiori funcţiona!
Toţi o apă şi-un pămînt? Cam da. Şi ce să fi făcut? De un’să ştie oamenii că „Armata e cu noi”?
După război, mulţi viteji se-arată. Mai ales ăştia mici, gata să-şi blameze părinţii c-au fost laşi. Sigur că părinţii nu le-ar dori să trăiască şi ei o aşa viaţă dar cum să le spună că răzvrătirea lor a fost speranţa că acea viaţă avea a se sfîrşi? Şi că doar acea speranţă le-a dat curajul să facă acei copii, şi să facă totul pentru ei, care le bat obrazu’ acum?
*Direcţii nu Servicii, cum pare a crede d-l Oprea. Dacă la asta se referă şi nu la serviciul unei direcţii anume.
Incep sa se adune epifaniile domnului Marius Oprea… Si cum le sta bine epifaniilor, acestea sint angelice, de buna seama. In vara lui 2012 , dupa ani patruzeci de traversare a pustiirii securiste, domnia sa avu intii epifania unei felixe trambuline editoriale. Dupa asa isprava, a facut rabat vocatiei desertului si a facut un popas de sase zile in Gradina ingerilor, pe la inceput de 2013. As fi surprins sa aflu ca Doamna Cornea nu i-a pomenit de ofiterul/securistul (amintit de blindul cardinal Hossu in Memorii) care a ispasit cu 10 ani de puscarie “vina” de a pune un minim de umanitate in regimul de exterminare impus episcopilor greco-catolici dusmani ai poporului; ca dinsa nu i-ar fi relatat cum a incercat sa-si incurajeze o mai tinera colega de arest , lívida de teama cind ofiterulul securist a venit s-o ia la ancheta :”nu-ti fie teama, domul e un om foarte cumsecade” si cum acesta, mai tirziu, cind Doamna a fost eliberata, a ajuns-o gifiind din urma pe strada si i-a spus: “Doamna Cornea, va rog sa nu mai spuneti ca sint un om cumsecade…”. Nu stiu daca prin desertul securistic domnul Oprea va fi dat de bibliografie referitoare la cazul ofiterului KGB Viktor Orehov dar , in mod cert, nu a dat de vreun statut de cadre al angajatilor Securitatii. Mai nou, deci, epifania datoriei civice de martor.Cu ce s-o fi ocupat un securist avind in vizor “medicina” si “invatamintul”? La Brigada Antiterorista trudea incercand sa desfaca uneltirile colegilor dintr-un alt departament care conlucra cu Sacalul ?
De fapt, e transparent ca domnul Marius Oprea are epifania (dar si viziunea) economicului, aceea a trocului pentru inceput, dar si a loviturii de moment la bursa (presimt, circumstantial, o carte interviú exclusiv cu una din victímele Securitatii ( cf supra).
Exista ceva intre tragic si grotesc in ironia sortii : beneficiarul marturiei in instanta se numeste Paraschiv, ca Vasile Paraschiv, si se prenumeste Nicolae, ca tarul neaos instaurator de sceptru prezidential (TM Salvador Dali).
Rasol, thy name is cacciatore.
Daca nu v-ati fi prezentat ca „martor al unui fost securist”, de fapt, ca martor al comportamentului unui om dupa ce a fost securist, ati fi fost las si nedrept. Nu aveti ce sa va reprosati (cu toata aparenta paradoxalei & jenantei situatii!), poate doar faptul ca ati ezitat sa va prezentati de prima oara, cind ati fost citat ca martor.
Insist, rationamentul e simplu, fara umbra de ambiguitate: ati depus marturie pentru comportamentul etic (de dupa 2004) al acestui om, care v-a fost util in cercetarile dvs., asumindu-si un anumit risc devenindu-va consilier technic.
In ceea ce priveste faptele lui penale (dosarul CNSSAS) din perioada in care a fost securist, fireste ca trebuie sa plateasca dinaintea justitiei.
Vorbiti de „o compensatie morala”, punind in balanta activitatea de securist cu cele doua „defectiuni” (parasirea Securitatii + consilierul dvs), dar aici nu e vorba de nici o compensatie morala (sau de dreptul dvs. de a distinge moral intre securistii „buni” ori „rai”, cum scrie Paul Cernat, pe care il salut); e vorba pur si simplu de etica: sa presupunem cazul extrem, omul asta si-ar fi facut calculul, uite devin secretar la primarie, joc un rol in cetate, il ajut pe Marius Oprea, fiindca stiu ca intr-o zi dosarul meu de securist va iesi la suprafata (ceea ce s-a si intimplat) si astfel poate voi beneficia de oarece clementa, intelegere…
Ei bine, dpdv. etic (si nu pur moral!), chiar in acest caz, omul nostru a avut un comportament pragmatic pozitiv, benefic societatii, ceea ce n-are cum sa i se nege, si de care se va tine totusi cont, intr-o anumita masura (fara a-l scuti de raspunderea faptelor de dinainte de ’89), se va tine cont de efortul lui de adaptare la societatea civica si chiar de curajul si riscul pe care si le-a asumat devenindu-va consilier, avind in vedere ca societatea noastra de azi si de ieri (economic si in mare parte politic) este inca in miinile atotcuprinzatoare ale lui Secu’.
Dpdv. moral, justitia n-are vocatie de a condamna constiinta unui om, asta il priveste pe el personal, altfel ar trebui ca judecatorii sa-l aleaga ca consilier pe Dostoievski si ne-am pierde in labirintul psihologiei abisale.
Sa nu „aruncam cu piatra”, sa fim calmi, prudenti si drepti. Traind intr-o lume (facuti fiind) din lut si cacat (din particule elementare!), suntem deci „provizorii” si supusi continuu metamorfozelor, nu suntem zei si nici puristi nu trebuie sa fim (adica fanatici), orice om, fie el fost securist, are dreptul la o a doua sansa (cu sau fara Dumnezeu), daca recunoaste si plateste pentru ceea ce a facut. Parca asa gindea si Dostoievski, nu?
Asa ca, daca cei care va condamna azi sunt aceiasi care va admirau ieri, nu-i luati in seama, nu stiu ce fac, au orbul gainilor (scuze gainilor!), ar trebui sa va felicite.
Sunt convins ca domnul Vladimir Tismaneanu ar fi procedat identic si ca (daca ar face abstractie de idiosincrazii!) v-ar transmite sprijinul. La fel Nicolae Manolescu, Andrei Cornea, Andrei Plesu… pina si (sau mai ales) doamna Doinea Cornea (ah, da! si domnul Ovidiu Simonca).
N-ar fi abuziva o lista de sustinere, d-le Ovidiu Simonca, pe care v-as ruga sa ma inscrieti si pe mine.
Cand incepeam sa zic ceva fara sa-mi fie clar ce aveam sa zic, tatal meu nu ma intrerupea dar la sfarsit imi spunea asa: Ai terminat? Atunci te rog ia-o de la capăt ca nu se intelege ce ai vrut sa spui….
Etimologic, un destept-prost:
Destept, ca asa l-a facut muica-sa; prost, doar cand incearca sa prosteasca pe altii,
care nu-s deja prosti/prostiti.
Pana la evidentele (mai putin pentru cei prosti/prostiti) despre ne-judecatul la gramada*
sau subordonarile intre institutiile statului imoral/idiot, mai sunt si simple intrebari
(doar bun-simt sa ai!), ca de-o pilda:
Ce cautai, nene, in (eventual, ierarhia superioara a) PCR sau in oricare structura
(oficiala sau ascunsa) a Securitatii ?! Cin’ te-a obligat sau ce te-a impins acolo,
dragostea de aproapele, dragostea de popor, admiratia fata de doctrina
Partidului/misiunea Securitatii ?! Povestea cu „cei cinci milioane de apartenenti” le ia
dreptul celorlalte saptesprezece milioane de a constata ca, evident in proportii si
circumstante diferite, acestia n-au facut ce era bine ? Ca ar putea, macar acum, sa
constientizeze/accepte asta, sa vorbeasca mai putin, sa lase adevarurile sa fie spuse, sa
mai zica/faca si altii ce se cuvine pentru tara asta… Ca, pana una-alta, la puscarie
n-a ajuns nimeni dintre ei! Care-i problema ?!
* Ce altceva decat „judecat la gramada” este sa zici/insinuezi ca am avut o mana de eroi,
iar restul au fost „toti o apa s-un pamant”. Ce convenabila minciuna, pentru
prosti/prostiti!
Dacă antifrază, e nevoie de ghilimele. Dacă oximoron, e ironie pură, prin reducere la absurd.
Toate astea fiindcă, din decembrie 1989 încoace, s-a statuat că Securitatea a fost criminală şi că toţi securiştii au fost criminali. prin simpla lor existenţă, nemaifiind nevoie de argumentat cu: ce e aia crimă, ce crime au comis toţi, chiar orice activitate a Secu’ să fi fost criminală – de curier diplomatic, la Paşapoarte, de întreţinere a aparaturii de comunicaţii speciale, de predare a limbilor străine şamîdî (şofer, lucrător la pază, femeie de serviciu, tîmplar – „personal civil”, contabil etîcî).
Dacă trăieşti destul, ajungi să vezi cum istoria se repetă. Aşa era şi-n copilăria mea – din anii ‘950: duşmanii poporului fuseseră lucrătorii din Siguranţă. Filme, cărţi, piese de teatru cu personaje neapărat criminale din Siguranţă, care schingiuiau neînfricaţi comunişti. Prin anii ‘960, însă, încep să apară romane poliţiste în care unele personaje din Siguranţă nu mai erau criminale, ba chiar erau reabilitate – cumva. Ba chiar patriotice, în pregătirea „Actului de la 23 August”.
Apar apoi mărturii despre foşti lucrători în Siguranţă, protejaţi de lideri comunişti, în virtutea „bunelor relaţii” din perioada în care PC(d)România fusese în ilegalitate.
Bine, anii ‘960 au întors pe dos cam totul – afară de comunism – punînd antirusism în locul prosovietismului fervent din deceniul anterior. Da, domnule, Armata Roşie nu mai era chiar eliberatoare, ba ajunse de-a dreptul cotropitoare, în mai puţin de 10 ani.
Răsturnări – „cotituri”, în limbaj propagandistic – care puteau zăpăci de cap oameni hotărîţi, alegînd o dată pentru totdeauna. Incapabili să-nţeleagă că-n Istorie – mai ales – „never say never” e regulă de fier. Lor mă adresez (Răzvanei, de pildă, care-l asigură pe Marius Oprea de „neţărmuritul ei dispreţ” – supraoceanic, de vreme ce pînă şi oceanele au ţărmuri, totuşi).
Aveţi puţintică răbdare, vorba lu’ conu’ Trahanache. Nu vă repeziţi („nu puneţi botu'”) la propagandă! Mai ales cînd e-nflăcărată, exagerează şi nu doar din motive retorice. Îndărătul „scenariilor” aruncate în aluatul viitorului establishment stau intenţii din cele mai nemărturisibile, astfel încît e considerabil numărul victimelor colaterale, oamenii care rămîn la stadiul „primelor adevăruri despre”.
În anii ‘980, se lăţea o vorbă de duh: Ştiţi care e inima partidului? Securitatea – şi bate, bate…
Adevărul este că Secu’ era orbeşte subordonată Partidului. Relaţia de subordonare faţă de Partid era statuată, adevăr incontestabil. Ei, dacă tot e nevoie – şi cred că e – să fie denunţate şi pedepsite crimele securiste, atunci ar trebui început cu aceia care au ascultat chiar orbeşte ordinele „Comandantului Suprem” şi ale ciracilor săi. Pornind de undeva, raţional şi organizat, actul de restabilire a adevărului capătă şi sens, şi credibilitate.
Altminteri, judecînd la grămadă, se pierde timp preţios şi scapă nepedepsiţi tocmai ultrazeloşii din anii ceauşismului turbat – anii ‘980.
eu ma intreb daca M.Oprea a incercat sa ii ia vreun interviu lui Basescu ,cred ca il primea
@Catalin M: de „basism” n-are de ce sa-l ierte, ca s-a manifestat ca atare hat, dupa 1989. De „securism ceausist”, poate.
Eu stiu ca Basescu a condamnt comunismul,a dat girul pentru infiintarea IICCR in 2005 ,a trimis dosare la CNSAS ,a fost singurul care a trimis cu adevarat dosare spre studiu ,atunci domnul Mariu Oprea sa il ierte si pe Basescu de basism ca asa e crestin !
Marius Oprea are baza morala sa ierte si sa trateze diferentiat securistii pentru ca si-a asumat de atunci niste riscuri si s-a confruntat direct cu Securitatea. Il felicit pentru aceasta fraza: „nu vreau să ajung ca aceia din aparatul cărora a făcut parte şi să judec la grămadă. Nici morala creştină, nici oricare alta dintre religii nu produce asemenea judecăţi, în afara comunismului maoisto-ceauşist, singurul care arunca cu piatra fără să cunoască şi fără de cruţare”. Cei care-l acuza acum, pe formuri sau altfel, nu o au. Inteleg ca, oricit te-ai opus atunci, daca nu intri acum – cind anticomunismul e establishment – in corul anticomunistilor oficiali, esti demn de dispret, in vreme ce anticomunisti de ziua a n-spea sint premiati si promovati. Bravos, natiune.
Nu judecatorii au dreptul sa decida care comunist a fost bun sau rau, ci care a comis fapte penale sau nu. Judecatorii nu sint preoti, ca sa dea judecati morale.
asta arata ca domnul Oprea a devenit foarte confuz. declaratiile sale din ultima perioada arata ca se afla intr-o mare deruta. ce-a fost si ce-a ajuns… poate cel mai important istoric al comunsmlui romanesc se lupta cu cnsas-ul in instanta pentru un securist. Hala natie!!!
Dumneavoastra nu erati chemat sa judecati acolo ci sa dati declaratii despre fapte despre care ati aflat sau nu.
Dumneavoastra nu aveti dreptul sa judecati care comunist a fost bun si care rau pentru ca asta fac judecatorii. Dar ati mers acolo pentru ca sa il aperiti prin girul activitatii dv. Asa ati crezut asa a crezut si apararea. Sper din toata inima ca instanta sa nu tina cont decat de fapte si nu de astfel de mannipulari ieftine.
Va asigur de dispretul meu
Si v\’as spune sa va fie rusine dar nu pot supune asta cuiva care nu cred ca stie ce este aceea rusinea.
Va voi comunica aceasta si prin viu grai cu proxima ocazie cand va voi intalni desi spre sa nu mai am aceasta neplacuta intalnire.
Scopul CNSAS, prevăzut în OUG 24/2008, este constatarea colaborării cu securitatea a unor persoane, nu incriminarea lor.
Instanţele de judecată, la cererea CNSAS, deasemeni nu fac decît o constatare, nu o incriminare.
Ulterior poate urma şi o incriminare, dar numai pentru fals în declaraţii, dacă persoana respectivă a declarat cumva că nu a colaborat cu securitatea.
Cum domnul Oprea spune că nu cunoaşte activitatea concretă a lui Paraschiv în cadrul securităţii, nu văd ce relevanţă au părerile sale şi de ce instanţa a considerat necesar să-l citeze (poate ca să nu se plîngă Paraschiv că n-a avut parte de un proces corect). Ce a făcut Paraschiv – dacă a făcut sau nu acte de încălcare a drepturilor şi libertăţilor omului (nu spune legea că actele trebuie să fie „grave” şi nici nu e treaba instanţei sau a CNSAS să facă un top al gravităţii încălcărilor şi să dea verdicte exclusiv după acel top – rezultă din dovezile de la dosar, pe care bănuiesc că CNSAS le-a prezentat instanţei, şi care nicicum nu pot fi combătute cu păreri personale ale lui Marius Oprea.
„Defectarea” ulterioară nu are relevanţă juridică, cum n-a avut nici în cazul Pacepa, de pildă. Corect a constatat CNSAS în cazul Pacepa că acesta a fost lucrător al securităţii, şi orice încercare de a împiedica acea constatare a CNSAS ar fi fost un abuz.
intr-un colt din presa de azi, e unul care vrea sa gandeasca cu propria lui minte…Se cuvine respectat.
I-am scris pe forumul contributors şi d-lui Tismăneanu, că ar face un act de onoare să-şi retragă acuzaţiile şi insinuările din articolul publicat după informaţiile mizerabile colportate de revista 22. A ajuns foarte rău 22, cea mai bună revistă a anilor ’90!
Pentru că partizanatul orb face mult rău, mai ales la prestigiul intelectual!
… odinioara prieten cu Vladimir Bukovski, azi umbra a ceea ce a fost. Parca sunteti din Suflete moarte. in 2004, un securist, psd-ist nu avea ce sa caute la primarie. acum ca psd si pnl sunt in aceeasi barca putreda, nu numai ca are ce sa caute, dar nici sdecurist n-a fost. si nu numai ca el n-a fost securist, dar nici Securitatea n-a fost securista. ce-o fi in capul dvs.?