De ce a cîștigat PSD alegerile?

Importantul cîștig al acestor alegeri este faptul că extremiștii n-au intrat în Parlament. N-au intrat nici gargaragii, gen Sebastian Ghiță, nu avem nici colindători și rapsozi, cum am avut în 2000, cînd Partidul România Mare a fost a doua forță politică a țării, după PSD. Avem în schimb acest PSD, care a cîștigat peste tot – nu se poate spune că doar ruralul l-a adus la putere. A cîștigat și în mediul urban, și în București, a cîș­tigat în zone în care PNL stătea bine. A cîștigat pe un program social, în care teme principale erau creșterea salariului minim, a salariului mediu, a punctului de pensie și dublarea, pînă în 2020, a salariului bugetarilor. Un program extrem de ambițios, de greu de dus la îndeplinire. Și totuși, aceasta este marea problemă a României: sărăcia, faptul că oameni competenți (profesori, medici, economiști) cîștigă puțin în raport cu munca depusă. PSD a sesizat cel mai bine situația din România, în care munca, munca onestă, munca peste program, nu este proporțională cu ce cîș­tigă acei oameni.

Temele sociale devin preponderente. Cîtă vreme un om nu este apreciat financiar pentru munca depusă, toate celelalte probleme trec în umbră. Mo­ralitatea în politică este foarte bună, iar hoțiile trebuie stîrpite (dar pentru asta există instituții care ar trebui să funcționeze indiferent de cine este la guvernare), discursul anticomunist este epuizat, deja alegătorii sînt interesați de prezent și de viitor. Ne‑am detașat de trecutul comunist, nici măcar imaginea unui Ion Iliescu a cărui umbră se întinde peste PSD nu mai este valabilă. Trecutul totalitar (comunist și nazist) trebuie prezentat în școli, copiii și tinerii trebuie să aibă, mereu, o comparație între dictatură și democrație. Dar, ca temă de campanie, discursul anticomunist este epuizat.

În acest moment, PSD nu credem că va cultiva dictatura sau că va căuta sugrumarea statului de drept. Victoria este categorică și tocmai această majoritate în Parlament, tocmai prezența unui guvern stabil în următorii patru ani va face ca PSD să nu se arunce în acțiuni sinucigașe. Situația externă este foarte complicată, iar un PSD care va lucra la dezbinare și la antagonizarea situației din România îi va crea mari dificultăți.

Victoria PSD-ului este și rezultatul unei deprofesionalizări a PNL-ului. Acest partid n-a putut să-și prezinte obiectivele de campanie. Mereu și mereu s-au ascuns în spatele premierului Dacian Cioloș, care, și el, s-a pitit în spatele unui program pe care nu l-a făcut înțeles pentru alegători. Practic, PNL a fost un fals partid, care n-a prezentat nimic, n-a transmis nimic notabil, doar vorbe, vorbe, vorbe. Apariția USR a divizat opțiunile anti-PSD.

Atrag atenția asupra unei posibile stratageme. Apariția Partidului România Unită e posibil să fi fost gîndită în laboratoarele PSD. Adică, pe de o parte un partid fără căpătîi, de care îți era lehamite, pe de altă parte, PSD, o variantă rezonabilă, preferabilă la vot. Nu același lucru se poate spune despre PNL și USR. Cele două partide nu s-au coordonat, am avut cea mai clară situație de divizare a voturilor. Practic, înainte de alegeri, cei care n-au vrut să voteze cu PSD n-au avut o opțiune clară, și așa se explică și absenteismul masiv. Totuși, acest Parlament și guvernul care va rezulta după alegeri au fost votate de doar 40% dintre alegători. Pe urmă, rotițele n-au funcționat în relația PNL-Dacian Cioloș, premierul fiind un „corp străin“ în PNL. Chiar înainte de începutul campaniei electorale, PNL și Dacian Cioloș ar fi trebuit să poarte un dialog în care premierul să-și asume inclusiv o candidatură pe liste. Or, premierul Cioloș pare că s-a ferit de politică, s-a ferit de întîlnirile cu alegătorii, s-a simțit stînjenit și chiar supărat că i se folosește poza în campania PNL, partid care n-a venit cu un plan B. Acesta ar fi însemnat o desprindere de Dacian Cioloș (care plutea peste partide) și o insistență pe oamenii de pe liste. Nu s-a întîmplat acest lucru.

În plus, campania chiar nu poate fi încredințată, la nivel național, unui om ca Gheorghe Falcă, și controversat, și fără nici o pricepere de a mobiliza structurile din teritoriu. Dacă a fost un om mai aerian și mai lipsit de înțelegerea mecanismelor electorale (și de obținere de voturi), neimplicat și obosit înainte de vreme, acela s-a numit Gheorghe Falcă. Nu-i mai puțin adevărat că nici Alina Gorghiu n-a înțeles că o campanie se duce cu un plan, cu deplasări în teritoriu, cu o mînă forte și cu un mesaj. Singurul mesaj a fost: îl vrem pe Dacian Cioloș premier; candidații PNL au părut o armată de strînsură, aduși pe liste doar ca să-i facă loc personajului pretins providențial Dacian Cioloș. Și a mai fost un moment care a arătat lipsa de judecată politică: frecventarea Antenei 3, dar și catalogarea postului drept „mocirlă“. Ori te duci acolo, la emisiuni, și atunci accepți condițiile și te abții de la catalogări, ori nu te duci, și atunci spui de ce, clar și răspicat. Dacă consideri, ca premier, că Antena 3 a min­țit în anumite situații, reacționezi imediat (de aceea există monitorizarea presei în instituția guvernamentală), nu aștepți ultima săptămînă de campanie, cînd jocurile erau făcute.

Credem că s-a mizat pe o situație asemănătoare alegerilor prezidențiale din 2014, o răsturnare a percepțiilor electoratului pe ultima sută de metri, poate chiar în ziua votării. Numai că PSD a lucrat temeinic pe ideea măririi salariilor și pensiilor, Dacian Cioloș rămînînd o himeră, un abur, care nici candidat n-a fost, nici în campanie n-a intrat.

Liviu Dragnea a mai avut un avantaj. A dorit să fie altfel chiar și decît Victor Ponta, a vrut să fie mai cumpănit, mai așezat, mai chibzuit. El rămîne însă cu acea condamnare penală și va fi foarte greu să fie nominalizat premier. Aici e marea problemă: se va putea bucura Liviu Dragnea de victorie ca premier sau va face un pas în spate? Va funcționa orgoliul sau raționalitatea?