De ce toţi preşedinţii României s-au temut de Regele Mihai I?
- 21-10-2011
- Nr. 597
-
Marius GHILEZAN
- Politic
- 15 Comentarii
Cînd Papa Pius al XII-lea le-a solicitat Aliaţilor un loc la Tratativele de Pace de după cel de-Al Doilea Război Mondial, Stalin ar fi întrebat, conform mărturiilor istorice: „Cîte Divizii are Papa?“. La moartea dictatorului sovietic, Papa a răspuns: „Acum se vede cîte divizii avem“. Regele Mihai I a trăit aproape jumătate de secol în exil. Fără gardă de corp sau servicii secrete. Nu a organizat nici un detaşament de luptă contra republicii instaurate de regimul sovietic de ocupaţie. A continuat să reclame abuzurile săvîrşite contra poporului său. Cînd unii ridicau Cortina de Fier, el cobora pios privirea. Regele Mihai I a ajuns în SUA în luna martie a anului 1948. Atunci a mărturisit public, pentru prima oară, condiţiile impuse pentru abdicare. A fost primit de Administraţia Truman cu onorurile unui şef de stat. În acel moment, ambasadorul României la Washington, Mihail Ralea, intelectual fidel regimului comunist, a organizat o contramanifestaţie antimonarhică şi procomunistă. Ce puseseră la punct democraţii români din SUA, Nicolae Rădescu, Constantin Vişoianu, Niculescu-Buzeşti, Vălimărescu, Duca, Tilea, a fost tulburat de echipa de agitatori ai lui Ralea. În cele din urmă, Regele Mihai I a vorbit cîteva ore cu preşedintele SUA, cu reprezentanţi ai Departamentului de […]
Ca o concluzie: Sub regi ne-am unit, cu preşedinţi ne-am dezbinat.
Pentru că Regele le este net superior.Oricîd le poate da lectii de viiaţa,corectitudine,bună purtare.Păcat că ne-am spus soarta şi viaţa în mîinile lor.Am păcătuit faţă de părinţi noştri cînd i-am contrazis cu privire la rege.Este o vorbă romaneasca cine nu are bătrîni săşi cumpere.
Nu ma prind. poate spui clar din ordinul cui a fost lichidat Culianu ca mie nu-mi e clar
Ioan Petru Culianu oare din ordinul cui a fost asasinat?..parca e lesne de inteles.
Spre deosebire de dl.Diamantopol,eu l-as ruga pe nea Marin ca macar 2 zile sa se abtina de la emiterea prejudecatilor domniei-sale.
Unii sunt,altii nu sunt monarhisti,dar respectul pe care il datoram unui ALT SEF DE STAT al Romaniei,care s-a comportat mult mai responsabil nu cred ca este de blamat.
Mai bine ar fi atenti toti republicanii ferventi,in special pupinbasisti,ce deosebire flagranta este intre consideratia manifestata fata de regele Mihai la peste 60 de ani de la razboi,si ignorarea cvasi-totala constatata nu mai departe decat ieri~alaltaieri fata de matroz la Bruxelles.
Punctul de vedre,ca simplu cetatean,mi l-am exprimat in comentariile articolului anterior.Acum intervin pentru a-mi ruga semenii sa dea dovada,cu prilejul Marelui Eveniment de maine,de decenta si respect pentru adevaratele valori nationale,lasand la o parte spiritul nostru balcanic,atat de pagubos.Vom avea prilejul sa vedem cu totii pe unde ne aflam,la ce standard de cultura si civilizatie ne aflam,chiar de la cei ce „ne reprezinta” n Parlament.
… ce-ar fi sa te abtii de la comentarii pana miercuri dimineata! Stai si cugeta! Uita-te la televizor (discursul Regelui e marti, la ora10.00, in Parlamentul Romaniei)! Asculta si compara! Seamana Regele Mihai cu presedintii de pana acum, cu Ceausescu, Iliescu, Constantinescu, Basescu? Ai doua zile sa-ti raspunzi la aceasta intrebare.
Nu vine acum monarhia (Basescu nu se lasa asa de usor dus de la putere), dar tare bine ar fi sa vina… Pana una-alta, priveste la ce inseamna un roman adevarat, un adevarat sef de stat. Glumitele pe care le faci sunt sub demnitatea unui om care se pretinde intelectual lucid.
M-as bucura sa ai taria sa-ti spui exact sentimentele pe care le-ai trait dupa ce-l vei fi ascultat pe Regele Mihai. Asculta, dragul meu, cum vorbeste Regele, uita-te la prestanta, la modestia, la puterea interioara a Regelui. Lasa-ne, trei zile doar, sa ne bucuram de Regele Mihai. Pe urma, poti sa reincepi sa critici monarhia, dar, trei zile doar, avem dreptul sa privim la ceva inaltator, la Regele Mihai. Daca mai ai un dram de rusine, abtina-te!
Un mare om de stat, un lider care a slujit Romania in vremuri de cumpana, vine sa vorbeasca (sa-ti vorbeasca tie si altora ca tine) in Parlamentul Romaniei. Asculta-l, te rog.
“In perioada curpinsa intre 24 si 27 octombrie, noi, bloggerii liberali, facem un apel la reconciliere nationala in jurul Monarhului nostru.
In aceste zile, in particular, invitam blogosfera si mass-media la incurajarea unui armistitiu politic. Sunt momente, precum “Jubileul de 90 de ani ai Regelui Mihai”, cand romanii, indiferent de nationalitate, religie sau orientare politica, trebuie sa isi regaseasca speranta comuna intr-un viitor mai bun.
Coroana Romaniei, sub care s-a facut Unirea cea Mare, sa fie macar in aceste zile simbolul sub care sa ne regasim unitatea si fraternitatea pierduta la 30 decembrie 1947.
In vremurile tulburi pe care le traim, avem nevoie mai mult decat orice de un moment de respiro, in care sa ne omagiem in liniste Suveranul. De aceea, noi, bloggerii liberali, ne obligam ca in aceste zile sa nu raspundem niciunei provocari, de orice natura ar fi aceasta, si sa cultivam valorile nationale, in bucuria jubileului Majestatii Sale, Regele Mihai.”
Clubul Bloggerilor Liberali
Vaz ca monarhishtii „auscena” p-acilea. Da’ de ce? pai, pen’ ca *alorlaltzi* nu le prea pasa.
Pe *ce anume* se bazeaza, dragi monarhishti (ca-mi suntetzi chiar *dragi*, ca-mi suntetzi, consangeni, n-asha. suntetzi *romani*?) teza Dvs.?
Cata vreme *shtim* ca SUA , Frantza, Germania, Russia, China, sunt republici (vorovim acilea de *ale mai puternice tzari di pa coverta*)?
Shi, cata vreme (noi o shtim) ca U.K., Canada, Australia & altele au monarhii, sa le zicem, „morganatice”?
Ai? Pai, dragilor, daca incercatzi a-mi scrie cum ca pe principele ala (acorul, scuze, e de ne-iertat, ca nu shtiu cum il cheama…) ar trebui sa-l votez *io* , la un referendum, ma scuzatzi: io cred ca va-nshelatz’…
Asha cum va insehaltz’ crezand – cu naivitate, dupa parerea mea – ca *forma de stat* ar putea „propashi” Statul.
Shi asta pentru ca, monarhu’, *tat cu ce voteaza lumea va lucra*, n-asha? ca doara, io sper ca voi *nu vretz’* v-o „satrapie? Shi, ma scuzatzi, am fo’ d-acord cu o *singura monarhie*, da’ aia a fo’ a lu’ Napoleon – ca ala *chiar era un om dashtept* (nu ma contrazicetz’ acilea, ca va vetzi face de chiar ras: Europa *unita* era un proiect, e drept, tardiv, napoleonian!).
No hai noroc, prieteni,
Nea Marin
Daca le este teama inseamna ca au motive serioase care justifica aceasta teama. Dar daca numai presedintii se tem, nu si poporul, inseamna ca toti presedintii de dupa 89 au stiut lucruri pe care le-au ascuns poporului, spre a nu fi preocupat de adevar. Se pare ca argumentele istorice sunt favorabile lui Mihai si monarhiei, si in nici un caz republicii actuale.
Este singura si ultima sansa a romanilor, sa scape odata si pentru totdeauna, de acea MIZERE POLITICA in care traiesc acum!!! Un Rege lupta pentru interesele poporului Sau, NU pentru interesele unui partid infiintat cu cateva luni inainte de alegeri!!! GOD SAVE OUR KING MIHAI I
ca sa nu piarda puterea….. sunt convins ca la un referendum despre repunerea monarhiei in drepturi acesta ar trece cu peste 90%….si la fel de convins sunt ca romanilor le-ar fi mult mai bine!!!!
Nu stiu ce secret ii mana din urma pe toti presedintii nostri , dar legat de prezenta Regelui Mihai in tara cam toti au manifestat o teama de neexplicat; aveau puterea in mana, toate „serviciile” erau la mana lor totusi ei, in frunte mai intai cu Ion Iliescu manifestau vizibil o teama fata de prezenta Regelui in tara, imaginea mea spune ca manifestau „o teama de ilegitimitate” pentru regimul pe care il conduceau. Iar in aceasta vara s-a apucat si actualul presedinte „jucator” sa puna o miza si mai mare numindu-l pe Rege „Sluga Rusilor”. Ce nu stiu ei este ca actualul popor e deja imun si suprasaturat de minciunile lor legate de monarhie, de ponegrirea Regelui , de vagoanele de tren pe care le-a luat cu el pline cu averile tarii..etc.
A.R.
..problema e simpla!Referendum-ul poate restabili adevarul istoric:repunerea Monarhiei in fruntea celei mai importante institutii ale statului dar pentru asta avem insa nevoie de un presedinte care sa vrea binele tarii…din pacate tara a pierdut 20 de ani iar cei 3 presedinti au dovedit ca au capul prea mic pentru o „coroana” asa de mare.
Presedintii guverneaza, cum spuneti; ei nu pot iubi poporul roman, cum il iubeste Regele. Citind remarcabilul Dvs.articol mi-a venit spontan in minte textul Scrisorii apostolului Pavel catre Corinteni Cap.13 din N.Testament: …\”dragostea e plina de bunatate, nu se umfla in pene, nu cauta castig pentru sine, indelung rabda,… nu se poarta cu necuviinta,… nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar… Toate le sufera, toate le nadajduieste, toate le rabda .\”.Si Regele nostru e simbolul acestei iubiri fata Dumnezeu de Tara si Popor, iubire neclintita de vicisitudinile istoriei … La ce te poti astepta de la un presedinte?Si inca unul \”ales\” in \”originalele\” noastre vremi? Care, fiecare dupa fel, guverneaza tara, ca niste vechili pe mosiile altora …cam de asa ceva am avut parte … iar cei ce nu stiu decat istoria comunista, cea cu care au fost indopati cinci decenii, ar trebui, spre mantuirea lor, sa faca efortul de a deosebi patriotismul veritabil, de cel conjunctural…