Moment de bilanț aniversar, expoziția de pictură Constantin Flondor – Veranda cu flori de zăpadă prezintă, la Muzeul de Artă din Cluj (MAC), creaţia artistului din ultimii doi ani. Constantin Flondor împlineşte anul acesta 80 de ani, iar lucrările expuse subsumează concluziile deceniilor de cercetare picturală.
Născut în 1936, la Cernăuţi, artistul trăieşte de o viaţă la Timişoara. Este unul dintre reformatorii picturii românești, ca membru fondator al grupului timişorean Sigma (1969-1979), continuator al experimentelor precedentului grup 1+1+1 (1966-1969), care a îmbinat fertil cercetarea artistică individuală cu experimentele de grup şi cu înnoirea procesului pedagogic la Liceul de Artă timişorean. După etapa structuralistă a grupării Sigma, Constantin Flondor se asociază, în 1975, grupării Prolog, în care este, de asemenea, membru fondator. La 80 de ani, artistul dă dovada vitalității creatoare, iar expoziția de la Cluj e ultima deschisă dintr-o serie care pregătește aniversarea din decembrie 2016. După Fulg de nea, din ianuarie 2015, la Galeria Jecza din Timişoara, a urmat, în septembrie 2015, Loc și vis, la Galeria Galateca din București. Traseul se împlinește la Cluj, unde artistul revine cu o personală de pictură, la distanță de două decenii de la ultima sa prezență la MAC.
Pictura e mediul cunoaşterii lumii, locul descifrării structurii geometrice a universului. În pictura lui Constantin Flondor, floarea de măr şi fulgul de nea sînt motive recurente, prin care geometria şi matematica se regăsesc în regnul vegetal ca expresie a manifestării Creatorului. În selecția de acum, Constantin Flondor preia observaţia lui Eminescu din Fragmentarium, în care recunoaște în logos concepţia sa despre artă: „Crucea bizantină e ca un fulg de nea, mic reprezentant al universului“. Astfel, morfologia naturii dezvăluie legea universală a creaţiei. Pe simeze, figurativul structurilor vegetale conduce spre abstractul geometric în rafinate acorduri cromatice, în expoziţia Constantin Flondor – Verandă cu flori de zăpadă, găzduită de Muzeul de Artă Cluj, cu sprijinul Institului Cultural Român şi al Galeriei Baril. La vernisajul din 31 martie, artistul a fost prezent la Cluj. (O.C.G.)
Dle Constantin Flondor, o personală la Cluj, cu lucrările ultimilor ani, e un proiect dorit, după precedenta de acum două decenii. Drumul de la floarea de măr de atunci la fulgul de nea de acum continuă căutarea formelor fundamentale de organizare a naturii.
Nu e o contradicție prea mare. Prologul a început cu florile de măr, care sînt tot un fel de fulgi de nea cu cinci petale. Se vorbea despre pentagramă în cazul florii de măr; fulgul de nea are șase colțuri. Este o floare de măr cu șase colțuri. E astfel construit încît reprezintă tot o armonie esențială a acestei lumi.
Lucrările expuse acum sînt realizate în ultimii doi ani. Sînt cumva o concluzie a acestor decenii de cercetare în pictură?
Cercetare era la 35-40 de ani, cînd am ajuns la Nürnberg. Acum, cred că cercetarea a intrat deja în subconștient, e automată. Fiecare tablou e o nouă experiență, sînt noi semne de întrebare pe care mi le pun mie, picturii și acelei pînze albe pe care încerc să văd cum se desfășoară întrebările care continuă să mă frămînte. De fiecare dată aceste întrebări sînt legate de o realitate, au întotdeauna un reper, un referent. În cazul verandei, e o relație mai directă cu realitatea, poate mai epidermică. Fulgul de nea, mai auster, conduce la trei linii care construiesc un hexagon. Inidiferent de temă, am dovada, în fotografiile care stau mărturie, că însuși universul, natura, divinitatea lucrează cu acest secret geometric (matematic) care ordonează lumea. Dar dincolo de experiment, sper că rămîne pictura, pictura însăși. Că e alb pe alb, că e o linie pe o suprafață albă sau o pată de culoare, pictura mă motivează, mă îmbogățeste, mă hrănește de fiecare dată cînd merg la atelier. Mereu am în față mirarea și bucuria. Acest fulg de nea din expoziție, pentru care am nu știu cîte variante, mă miră și mă bucură de fiecare dată. Sper ca această bucurie să mă țină și în continuare, nu sînt pictorul unui program care să dicteze cum mă voi desfășura. Întotdeauna apar surprize, ceva nou care mă îndeamnă în atelier să încerc să merg mai departe, să văd unde pot ajunge cu pictura mea. Cu pictura lumii sînt liniștit, nu va muri. Primul a zis Malévici că pictura a murit, cînd a făcut un pătrat alb pe un fond alb… Iată că fac și eu cercuri, triunghiuri și linii albe pe fonduri albe. Mi se pare că pictura e de ajuns să rămînă proaspată. Nu sîntem niște ucigași de părinți (vorbind despre pictură), ci încercăm să-i păstrăm prospețimea. Acesta e tot secretul care duce la evoluție în istoria artei.
Dar dacă privim lucrările cu tema verandei, acolo e un aparent peisaj în care structura haotică a vegetaţiei trimite, din nou, la descifrarea unor ritmuri.
Veranda este o altă bucurie; o am în apartamentul meu din Timişoara. Îmi dă măsura curgerii timpului. Am o viţă-de-vie chiar în faţa verandei, pe care o urmăresc. Acum, primăvara, începe să prindă muguri, pînă vine vara, acoperă toată deschiderea din faţă. Văd aici o lecţie pe care ne-o dă natura. În artă se vorbeşte tot timpul de nevoia de nou. Or, în natură, repetiţia e regula. Sînt la vîrsta cînd mă bucur de 80 de primăveri şi niciodată nu mă plictisesc privind natura a 80-a oară. E o bucurie care se repetă an de an, de fiecare dată cu aceeaşi prospeţime şi cu acelaşi tonus, mă simt fericit, viu. Prin natură, divinitatea ne oferă un alfabet pe care noi încercăm să-l descifrăm şi, eventual, să-l traducem în pictură.
De ce aveţi nevoie şi de cuvinte? Lucrările conțin citate, texte incluse în suprafața pînzei.
Pictura în sine le conţine. Cuvintele pe care le scriu au un rol estetic şi de semnificare. Aici, în cele două cazuri din expoziţia asta, mă raportez la Eminescu. Într-un caiet de note, în Fragmentarium, spune: „Crucea bizantină e ca un fulg de nea, mic reprezentant al universului“. Aceste cuvinte m-au susţinut în tot ceea ce expun în sălile astea.
Cuvintele pictate pe pînză revin peste decenii în lucrările dvs. Ca acum.
Da, da, e un motto. Nu e singurul, se intersectează şi alţi gînditori pe pînzele mele. Mai apare Leonardo da Vinci, se mai strecoară Paul Klee, vine chiar şi Paul Gherasim, care spune: „Frumuseţea se respiră ca aerul“. Iată…
Să respirăm frumuseţea ritmurilor naturii în expoziţie, dle Constantin Flondor. Felicitări şi să vă bucuraţi de acest moment, important pentru noi, la Cluj.
Interviu de Oana CRISTEA GRIGORESCU