Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
DE RECITIT. Blîndeţea
- 21-10-2011
- Nr. 597
-
Petru CREŢIA
- Editorial
- 2 Comentarii
Blîndeţea […] ţine de puterea noastră de iubire (în sensul de agápe sau caritas) şi este una din manifestările ei, cum spune desluşit Sfîntul Pavel. Am putea crede că este o însuşire înnăscută şi desigur sînt oameni înzestraţi de fire cu mai multă blîndeţe decît alţii. Dar blîndeţea se poate şi cultiva, există înspre ea căi pe care, dacă vrei, le poţi străbate sau poţi fi ajutat să le străbaţi. Trebuie însă din capul locului să ne ferim de o greşită înţelegere: blîndeţea nu are nimic de-a face cu slăbiciunea, cu lipsa de fermitate, cu toleranţa vinovată sau cu nepăsarea. Numai că rigoarea morală e departe de a fi totuna cu rigorismul moral sau cu încruntarea justiţiară. De fapt, blîndeţea este înclinarea, firească la unii, dobîndită la alţii, de a evita violenţa. Atît cît este posibil şi legitim. Dar nu ajunge atît: e nevoie de o undă de căldură, de un anume fel de a privi şi de a zîmbi, de cunoaşterea acelui limbaj care este doar al blîndeţii, acela care îţi permite şi să dojeneşti cu blîndeţe. Şi mai este nevoie de ceva esenţial, care ţine de buna înţelegere a lucrurilor omeneşti: nu toţi sîntem la fel şi există […]
tare calde vorbe, adevarat pansament pentru cei raniti in blandetea lor, dar in acelasi timp si o frumoasa lumina pentru cei care nu se regasesc dar cauta a dobandi blandetea si a intelege ce inseamna ea.
Exista, pana la a fi deplin in manifestarile „omului recent”, un orgoliu al iluminarii. El nu mai crede. Stie doar ca, aplecandu-se cu incordare hotarata asupra uneia sau alteia dintre ranile lumii, gaseste, pragmatic, terapia eficace. Sunt vindecate cu succes diverse bube locale dar de aici si pana la mantuirea sufletului ar fi de spus ca nu agresivitatea lui „aici si acum” dau tonul ci, mai degraba, blandetea lui „undeva cindva”…
Ar fi o minima datorie fata de noi insine de a intregi mult putina fermitate a cunoasterii cu preaplinul blandetii credintei ca mai sunt de patruns atatea si atatea cai.
Ar fi o minima datorie si fata de urmasi care au tot dreptul sa se poata bucura – si ei- de sansa de a putea alege intre cruzimea stiintei si blandetea credintei.