DE RECITIT. Cum să lecuieşti un fanatic
- 02-03-2012
- Nr. 614
-
Amos OZ
- Editorial
- 1 Comentarii
Aşadar, cum să lecuieşti un fanatic? Una e să vînezi o mînă de fanatici prin munţii din Afganistan, şi cu totul alta e să lupţi cu fanatismul. Mă tem că nu mă prea pricep la găbjirea fanaticului din munţi, dar am ceva idei despre natura fanatismului şi despre felul în care poate fi, dacă nu lecuit pe deplin, măcar ţinut în frîu. Atacul suferit de America pe 11 septembrie n-a însemnat doar o înfruntare între sărăcie şi bogăţie. Înfruntarea dintre sărăcie şi bogăţie este una dintre cele mai grave probleme ale lumii, dar am diagnostica greşit aceste atacuri teroriste dacă am crede că nu este vorba decît despre săracii care se iau de bogaţi. Nu intră în joc doar „cei care au“ şi „cei care nu au“. Dacă situaţia ar fi atît de simplă, ar trebui mai degrabă să ne aşteptăm la un atac din partea Africii, cea mai săracă, asupra Arabiei Saudite şi a ţărilor din Golf, producătoare de petrol, cele mai bogate. Nu, aceasta este o bătălie între fanatici, care cred că scopul – orice scop – scuză mijloacele, şi noi, ceilalţi, care credem că viaţa este un scop, nu un mijloc. E o luptă între cei care […]
traducere foarte slaba.