DE RECITIT. Dramele de conştiinţă ale omului politic
Poziţia eului în faţa obligaţiilor politice
- 17-09-2014
- Nr. 740
-
Mihail MANOILESCU
- Editorial
- 7 Comentarii
Vă invităm să recitiţi, în prag de alegeri, acest portret al omului politic realizat de Mihail Manoilescu, într-un moment în care fostul ministru al Afacerilor Străine în guvernul Gigurtu se afla între două arestări. Scrisă între 1946-1947, Etica politică este un volum impresionant prin claritatea şi onestitatea ideilor enunţate. Recitit astăzi, volumul profesorului, sociologului, economistului, omului politic, oratorului şi eseistului Mihail Manoilescu îşi dezvăluie actualitatea şi acuitatea. Cîţi oare dintre oamenii politici contemporani corespund profilului moral conturat aici? Şi de ce ne este încă atît de greu să distingem între demagogie şi substanţă? Pentru a aduce puţină lumină în haosul etic al politicii, trebuie să ne întoarcem mai întîi puţin asupra raţiunii de a fi a omului politic, care este funcţiunea sa şi asupra originii obligaţiilor sale care se găsesc în mandatul său. Funcţiunea omului politic este să urmărească şi să realizeze un ideal al binelui public; mandatul său este să reprezinte un grup social oarecare în interesele şi aspiraţiile sale. A fi om politic înseamnă a lua şi a-şi ţine angajamentele, în calitate de mandatar voluntar al unui grup social, în vederea realizării unui ideal. Omul politic trebuie să intre în ceea ce se cheamă arenă publică, […]
„Victimele comunistilor” sablon istoriografic ? Nu va este jena sa fiti atat de ne-veridic ?
La fel de bine MM putea fi victima „capitalistilor”. De fapt era sa si fie! Cat despre „sacrificiu”…? Ar fi timpul sa ne debarasam de sabloanele istoriografice ! Vad ca mai toti legionarii care au trecut prin inchisori au devenit eroi anticomunisti ! Sa privim intai ororile pe care le-au savarsit extremistii de dreapta si apoi cantarim, comparam …
… asa, pentru frumusetea si luciditatea afirmatiilor. Dincolo de cate fabrici … a cumparat, Manoilescu a murit in inchisoare, al Sighet. Sacrificul vietii, victima a comunistilor.
Cine elogiaza textul editat acum uita puternicul antisemitism de care a dat dovada M. Manoilescu (alaturi de fratele sau Grigore), oportunist, lingau al lui Carol II, apoi in serviciul extremei drepte. Pentru ca cineva din comentatorii de mai sus invoca Soricanii, trebuie spus ca fratii Manoilescu au preluat inca din 1921 de la trei evrei minele de la Soricani, asociindu-se apoi cu firma belgiana Electrobel şi construind in gara Aghires o uzină electrica de 1000 kw, care furniza energie Clujului. De altfel, întregul complex minier a fost un experiment reusit a ceea ce insemna in epoca „românizarea” unei intreprinderi din Ardeal. Apoi, daca tot vorbim de „dramele de constiinta” ale lui Manoilescu, poate va investiga cineva mai bine situatia lui din vara si toamna lui 1927 (ma refer la procesul sau) si dispozitia lui de a colabora – alaturi de Maniu – la Planul Rothermere, de revizuire a Trianonului. Cred ca lesinul din 1940 i s-a tras de la glicemie, nu de la patriotism !
INAPTOCRATIA:
Un sistem de guvernamânt în care cei mai incapabili de a
guverna sunt alesi de catre cei mai incapabili de a produce, si care împreuna cu ceilalti membrii ai societatii cei mai putin în stare sa se întretina singuri sau sa se realizeze, sunt recompensati cu bunuri si servicii care au fost platite
prin confiscarea avutiei si muncii unui numar de producatori aflat în scadere continua.
La urmatoarele alegeri, votati cu Ali Baba. Cel putin veti fi siguri ca nu vor exista decât 40 de hoti.
„N’am zidit o biserică nouă, ci am adus una veche, drept semnificaţie că noi nu suntem noi pe aceste plaiuri, ci suntem vechi stăpânitori pe aceste văi.”(din cuvantarea lui M.Manoilescu la sfintirea bisericii din Sorecani , Cluj)
Simtitoare cuvinte ! Si le-o amintit oare M.M.si la Viena , inainte de a lesina ? Sau macar cand semna din partea romana cedarea Ardealului de nord, in 1940 , inclusiv Sorecanii cu mina fratilor Manoilescu si bisericuta stramutata acolo?
„De ce ne este încă atît de greu să distingem între demagogie şi substanţă?”: iată o întrebare care ar putea fi adresată la fel de bine „Observatorului cultural”, care retipărește, cu tremur în glas, demagogiile tardive ale lui Mihail Manoilescu, politician și intelectual multilateral detestabil.