DE RECITIT. Omul fără chip

Imaginaţi-vă că aveţi o ţară şi nu are cine s-o conducă.Cu această stare de fapt au crezut că se confruntă, în 1999, Boris Elţîn şi apropiaţii săi din cercurile puterii. Elţîn era, de multă vreme, foarte bolnav. Suferise cîteva infarcturi şi trecuse printr-o operaţie pe cord deschis la puţină vreme după ce fusese ales pentru un al doilea mandat, în 1996. Mulţi credeau că preşedintele bea mult —o afecţiune comună şi uşor de recunoscut a ruşilor, cu toate că unii dintre apropiaţii lui Elţîn insistau că puseele sale ocazionale de dezorientare şi sevraj se datorau unor boli şi nu băuturii. Indiferent care ar fi fost motivul, Elţîn devenise incoerent sau lipsise la cîteva vizite de stat, pierzînd încrederea suporterilor săi şi dezamăgindu-şi alegătorii. Elţîn nu mai era, prin 1999, cînd popularitatea îi scăzuse dramatic, decît umbra politicianului care fusese cândva. Încă mai folosea multe din uneltele care îl consacraseră: făcea numiri politice neaşteptate, alterna perioade de control cu etape de relaxare guvernamentală, se folosea strategic de imaginea sa romanţată — însă aducea tot mai mult cu un boxer orb care flutura din mîini în ring, atingînd adversarii imaginari şi ratîndu-i pe cei reali. În a doua parte a celui de-al doilea […]