De strajă patriei

Ca și Mihai Aspru – teoreticianul atracției asimptotice pentru intangibila donna Alba –, locotenentul Ragaiac e fascinat, încă din preambulul Rusoaicei, de perfecțiunea construcțiilor matematice, singurele capabile să rivalizeze cu o iubire vastă ca infinitul: „Rosteam ca orice amant cuvinte de delir ca axa icșilor și axa igrecilor, integrală indefinită, somațiune, ecuație diferențială“. Obnubilat de savante formule newtoniene ori copernicane, cel pe care Nicolae Manolescu îl va numi „soldatul fanfaron“ consideră că nici măcar guvernatorul Basarabiei nu se află „pe o poziție atît de înaltă, cu un orizont atît de vast“ ca acela pe care calculul infinitezimal i-l deschide lui, modest grănicer „pe malul înecat în tăcere și uitare al Nistrului bătrîn“.   Geometria sentimentelor se suprapune peste complicata țesătură de linii de forță din imediata vecinătate a frontierei, într-o amplă construcție circulară, concepută de Gib I. Mihăescu după chipul și asemănarea poemelor homerice. Cînd i se dă ordin să treacă cu detașamentul de pază pe Nistru, Ragaiac își comandă la o mare librărie din București, pe lîngă Iliada – carte de căpătîi a oricărui ucenic aventurier –, o mulțime de texte grecești și latinești, însoțite de două mari dicționare (poate tocmai cele pe care Aspru le va lăsa să […]