DEBUT. Instrumente medievale de tortură
Palatul Şuţu, Bucureşti, 13 februarie-10 iunie 2012
- 27-04-2012
- Nr. 621
-
Mihnea Mihail
- Arte
- 0 Comentarii
Text critic, provocat de discuţiile din timpul cursului „Studii Curatoriale“(Departamentul Istoria şi Teoria Artei, preparator: Oana Tănase) de la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti Palatul Şuţu găzduieşte în această perioadă (februarie-iunie 2012) o expoziţie dedicată instrumentelor medievale de tortură. Nimic nu ar mai putea fi adăugat, pentru că nimic altceva nu mai este explicat. Instrumentele prezentate în această expoziţie nu sînt „locale“, multe dintre ele este posibil să nici nu fi fost vreodată folosite pe teritoriul fostelor Ţări Române. În această situaţie, întrebarea corectă şi legitimă este: ce concept poate da sens unei expoziţii cu instrumente de tortură, în interiorul Palatului Şuţu (reşedinţă neogotică, ce-i drept, dar ridicată nu mai devreme de anul 1833)? În forma în care a fost prezentată această expoziţie, cu siguranţă nu există nici un concept în adevăratul sens al cuvîntului, ci, în cel mai bun caz, o strategie de marketing, bazată pe curiozitatea crescîndă a omului contemporan faţă de atrocităţile din trecut şi senzaţionalul din diferite epoci. Multă lume ar putea obiecta, invocînd prezenţa unor astfel de muzee la Praga, Ghent, Rothenburg sau San Gimignano. Dar alăturarea acestor exemple ar fi o eroare. În cazurile din urmă, este vorba despre muzee ce au ca […]