Decembrie

Decembrie cumulează în timp bucurii înrămate tragic, în ordinea severei legi a compensaţiei. Naşterea prin excelenţă, pe fondul masacrului inocenţilor, coincide, în comemorare, cu tripudiul libertăţii, prin moarte. Spre sfîrşitul lui decembrie, cu treisprezece ani în urmă, Corneliu Baba a închis ochii. Dintre cei ce şi-au iubit Maestrul, cîţiva au întîlnit, adesea, prezenţa fermă şi coerentă din culisele existenţei artistice a visătorului timid, prezenţă ce i-a asigurat artistului, cu eleganţă, anonim şi generos, liniştea şi confortul, fără să-şi fi sărbătorit vreodată ziua de naştere ca pe un presentiment. La capătul dramaticelor împliniri ale demnităţii luptei cu îngerul, cînd maestrul obosise, celălalt, îngerul păzitor, a continuat să îl sprijine şi să îl ocrotească. Noi, aceiaşi cîţiva, am văzut cînd l-a hrănit, cînd l-a spălat, cînd l-a aşezat pe scaunul din faţa şevaletului, cînd l-a mîngîiat şi i-a spus de atîtea ori: „Corneluş, sînt aici“.     Cu mulţumirile cîtorva generaţii, H. Mavrodin decembrie 2010, Bologna     În imagine: C. Baba – Soţia artistului, 1953, ulei pe pînză