Democraţia, ca o simfonie a diferenţei

Violenţa din spaţiul public autohton şi pasiunea unora pentru cultivarea comentariilor belicoase (inclusiv cele legate de conflictul din Ucraina), intervenţiile unor oameni politici (ca Daniel Barbu, Răzvan Theodorescu ş.a.) sau ziarişti arată că nu s-a înţeles cu adevărat lecţia conflictelor din ultimii ani (Bosnia, Kosovo, Cecenia, Afganistan, Siria etc.). Pattern-ul principal al conflictului, în special în cazul celui de esenţă naţionalistă (dar e valabil şi în cazul conflictului religios), este că minoritatea are o tendinţă firească de a-şi sublinia trăsăturile care o individualizează faţă de populaţia majoritară. Problema e dată de limitele acestei sublinieri, şi anume dacă se trece de la atitudinea de grijă faţă de comunitatea naţională la exacerbarea acestei griji, adică la naţionalism. Tot la fel, populaţia majoritară are o tendinţă naturală de a încerca să şteargă diferenţele, să niveleze sau pur şi simplu să muleze obiceiurile şi tradiţiile proprii pe minoritari. Cercul vicios al binomului identitate-diferenţă devine tot mai periculos dacă vom privi la exagerările făcute de ambele tabere: cu cît minoritarii îşi subliniază mai puternic identitatea, tradiţiile, cultura, deci diferenţele, cu atît majoritarii vor simţi nevoia să ia măsuri, căci se simt ameninţaţi în ceea ce priveşte identitatea lor. Exact aceste lucruri se văd în conflictul […]