Nu explic și nici nu traduc în cuvinte pictura lui Florin Ciubotaru; încerc doar să punctez atenția asupra unei săli albe, ce radiază densitatea unei picturi de excepție. În prezentarea din catalogul expoziției, pictorul își mărturisește delimitarea de liniștea stabilității, a cărei marjă de siguranță i-ar deposeda procesului de creație libertatea aventurii. Cutez să cred că n-ar fi lipsită de temei nici opinia că adevărații moderni manifestă o prudentă reticență la modernitate; libertatea totalitară de creație ar putea fi o iluzie, și din pricina incoerenței acesteia cu legile imuabile ale existenței fizice, din context: forța gravitației, spre pildă, sau alternarea luminii cu întunericul etc. la care nu poate renunța nici spiritul de aventură.
Temeiul acestei opinii se suprapune, paradoxal, de altfel, pe întreaga operă a lui Florin Ciubotaru, unde mai curînd este evident rezultatul neliniștii stabilității, legată tocmai de prudenta sa reticență faţă de modernitate, ce se înscrie într-un fel de clasicizare. În fapt, opera de artă modernă autentică nu depășește tradiția – o cumulează. Pe cei nepregătiți, efectul cumulativ îi derutează. Un prestigios exemplu găsim în perspectiva bizantină și apoi în cubism, cu motivații culturale contrarii, care s-au opus, pe rînd, geometriei euclidiene, fără să o depășească – i-au multiplicat acesteia valențele.
Folosesc prilejul spre a aminti despre foarte vehiculatele căutări, găsite de către criticii de artă; cîndva, Picasso spunea că nu caută, ci găsește. Jocul său de cuvinte personifică mobilul creației; el nu caută, pentru că are. Cine folosește ceea ce a găsit este obligat să și adapteze, deoarece mereu găsești altceva atunci cînd cauți. Cînd Picasso și-a consumat cubismul, alții l-au găsit de jos și au trăit cu el fericiți, pînă la adînci bătrâneți. Fără dubiu, carențele pot fi salvate de căutări, doar în eventualitatea găsirii, deși, de multe ori, orice este bun găsit.
Florin Ciubotaru, într-o viață, a căutat doar semeni care să înțeleagă ceea ce face. Îndelungatul fenomen al luării raznei prezente acționează paralel în ilegalitate, la încărcarea bateriilor aventurii eternelor reîntoarceri.
De fiecare dată în fața pînzelor sale, instinctiv, încerc ideal să mi-o aleg pe cea care poate fi modelul de libertate după care tînjesc, firește, în dialog cu propria libertate.