Deparazitarea muzei

O. NIMIGEAN Mortido Editura Versus, Iasi, 2003, xxx p., f.p. Prin vara lui 1991, pe vremea cind baietii de la Parazitii inca nu scrisesera versurile „am dubla personalitate/ si o dezvolt p’a treia“, lua nastere intr-unul din cartierele marginase ale Iasului – intr-o camera de camin muncitoresc, in care citeva mii de carti au ales sa se exileze alaturi de un autor de exceptie – un personaj literar pentru care viitoarele dictionare ale literaturii romane vor trebui sa rezerve mai multe intrari. Nu de alta, dar naratorul romanului Mortido practica un soi de acrobatie identitara, luindu-si in spinare multiplii alter-ego (Fra, Celalalt, „sa-i zicem Teodorescu“, Abaza), pe care-i scoate in oras in cautare de… victime (inocente?). Crima – odioasa, lasa, gratuita – e, intr-adevar, leitmotiv-ul romanului. O sugereaza si titlul, o intareste si motto-ul din Dimov: „De dupa coltul ultim, din oras/ Priveste: vine vinat ucigas…“. Dar autorul nu-si lasa personajele sa fie ucise pentru a le resuscita mai apoi, in virtutea comenzii sociale, precum pe Bobby Ewing. In spatele thanatoterapiei generalizate trebuie cautata o motivatie mai profunda decit comportamentul asocial al unui narator-personaj „suparat“. Desi Mortido a fost scris cu mult timp in urma, nu e vorba de o […]