DESIGN. Poemul, tipografic (XVII)

Stim noi mai bine O clara disfunctie e vizibila in zona creativitatii. Cum editura are de-a face, nu-i asa?, cu arta, tipul dominant de creativitate cu care designerul se dezlantuie asupra obiectului carte este deseori oarecum suprarealist, in traditia unui nonconformism desuet: designerul isi scoate inteligenta si gustul din joc in favoarea unei libertati si a unei spontaneitati balcanice – bazate pe o experienta, din pacate, foarte redusa si nefiltrata. Rezultatul – asociatii fortuite de idei, forme si obiecte eterogene in contexte eterogene, inadecvare la tema – e orice altceva decit poetic. Din „suprarealismul“ acesta lipseste intuitia unei ordini superioare. „Artistul“ la computer bijbiie cu soricelul dupa forma care, absenta din subconstient, nu se infiinteaza nici in macheta. Dicteul esueaza in lapsus veleitar sau manierist in cel mai bun caz. Rezultatul, fireste, e echivalent cu acela al unor sedinte de ergoterapie. Multi dintre autorii de macheta au o educatie de artist plastic, unii au o activitate mai mult sau mai putin sustinuta. La urma urmei, unul dintre putinele lucruri pe care artele plastice le au in comun cu designul este tocmai o evolutie bazata pe experienta metodica a unui instrumentar vizual. Alti designeri vin din meserii tehnice – de regula […]