Despre arta cantitativa a suferintei

La un moment dat, in celebrul roman al lui Ernesto Sabato, Abadon exterminatorul, asistam la ritualul sadic al torturarii unui presupus guerillero. Scena este greu de suportat si, pentru cel ce reuseste performanta de a o parcurge pina la capat, imposibil de uitat. Nu numai ca sint descrise cu lux de amanunte instrumentele de tortura si operatiunile performate de supliciatori, dar asistam concomitent la un crescendo al reactiilor victimei; mai intii tortionarii ii infig picana in gingii (victima simte mii de ace fierbinti, se arcuieste si urla); trec apoi la talpi si la testicule, ii vira picana in anus si in uretra; il lovesc peste urechi pocnindu-i timpanele, aduc o femeie pe care o arunca peste el, descarca electricitate in amindoi, il baga cu capul intr-un butoi cu urina si, intr-un final, il abandoneaza, plin de scuipat, singe si resturi de voma, pe cimentul unui coridor intunecat. Asemenea detalii – mai e nevoie sa o spunem? – pot sa zdruncine echilibrul oricarui cititor, si numai imprejurarea ca sint prezente intr-o scriere de fictiune (asadar pot fi interpretate ca rod al fanteziei auctoriale) ne lasa o umbra de comfort psihic. Cartea Ruxandrei Cesereanu, Panopticum. Tortura politica in secolul XX, demonstreaza insa, […]