Despre bestii şi confiscări

Svetlana Aleksievici, laureata Premiului Nobel pentru Literatură, a ţinut recent o conferinţă la St. Antony’s College Oxford despre identitatea literaturii sale. Printre alte idei expuse pe seama romanului de voci, pe care scriitoarea bielorusă îl exploatează la o magnitudine inimitabilă a demascării istoriei ca „accelerator“ de cruzime, Svetlana Aleksievici spune că metoda ei de investigaţie literară – pe care mulţi critici (mai mult sau mai puţin găunoşi în mod gratuit, din punctul meu de vedere) o consideră prea ancorată în nonficţional – vrea să surprindă individul strivit politic înainte de a deveni cultură. În acest model de interpretare, a individului ca stîrv politic, Aleksievici se raportează la cîmpul funcţional al culturii ca la un reflex de îmbălsămare idiosincratică a suferinţei. Perspectiva Svetlanei Aleksievici ar putea fi oricînd atribuită ramificaţiilor ideologice-şi-anti-ideologice cu care operează vasta reţea analitică a ultimului volum experimental semnat de Iulia Militaru – Confiscarea bestiei. O postcercetare, apărut la Editura frACTalia, în 2016. Carte-obiect cu totul atipică în peisajul nostru literar, dar mai ales un categoric manifest al unei zone liminale încă extrem de virgină poetologic în România (după ştiinţa mea, dar poate mă înşel): poeticile postconceptuale. De ce bestie? Deoarece simbolul bestiei, ca totem entropic de largă […]