Brexitul a şocat multă lume. Vestea pozitivă este că referendumul a fost organizat „pe bune“, contrazicînd puternic vocile, continentale sau insulare, deloc minoritare, ce ilustrează teoria conspiraţiei. La Londra n-a fost nimic aranjat. Bruxellesului nu i s-a făcut nici o concesie. Britanicii chiar au votat ţinînd seama de umorile lor. Acum, cîtă raţiune, reflecţie şi analiză au stat la baza acestei opţiuni este deja o altă discuţie. Sau cît de instruit, informat şi adecvat este electoratul britanic în raport cu, să spunem, cel românesc. Opinia mea, subiectivă, desigur, e că mare diferenţă nu este între votantul londonez şi cel bucureştean. Într-un stat în care execrabilul The Sun ia mereu faţa sobrului The Times este, pe undeva, normal ca votul să arate precum arată. Marea Britanie nu este nici spilcuitul finanţist din The City, nici doctorul în filozofie politică de la Oxford. Sau este, dar într-o (din ce în ce mai) mică măsură. Globalizarea nivelează inteligenţele, pînă ce acestea îşi pierd complet culoarea şi distincţia.
Democraţie şi iresponsabilitate politică
Cum de s-a ajuns aici? Lucrurile sînt extrem de complicate. Nu există alb şi negru, nu există corect şi incorect, nici o judecată de valoare nu e în măsură a epuiza colosala acumulare de tensiuni şi frustrări care a determinat Brexitul. Britanicilor nu li se poate reproşa alegerea făcută, gestul opţiunii lor este perfect democratic. În comparaţie cu tehnocraţia birocratică bruxelleză, pe care nimeni nu a ales-o şi care nu răspunde în faţa nimănui (ca-n România momentului!), David Cameron, care a cîştigat în 2015 o majoritate nesperată în ambele camere de la Londra glosînd pe o singură temă, referendumul legat de Brexit, şi-a dat demisia, asumîndu-şi rezultatul votului.
Nu sînt cîtuşi de puţin fanul ex-premierului conservator, care, cîştigînd generalele monotematic, a deschis practic cutia Pandorei nu doar în Marea Britanie, ci în întreaga Europă, putînd astfel să intre în istorie drept „groparul Uniunii Europene“. Cameron a apăsat politicianist pe o singură dimensiune, frica unei bune părţi a populaţiei britanice mai vîrstnice de emigraţia profesională est-europeană şi de tsunamiul refugiaţilor levantini, iar acum culege fructele acestei obsesii monomane. Aparent elegant, el şi-a dat demisia. Este exact genul de retragere care nu va rezolva nimic. Însă, aşa cum subliniam, fostul premier Whig, formal măcar, a respectat regulile jocului democratic în dimensiunea sa reprezentativă şi consultativă. Cît de informaţi au fost electorii pro-Brexit este o dimensiune care ţine de perversitatea politicilor instrucţiunii publice din ultimele decenii.
Însă mai contează? Sau ce valoare mai are ideea de responsabilitate politică, una care-i incumba lui Cameron, acesta nefiind obligat să promită blana ursului din pădure unui electorat debusolat şi din ce în ce mai naţionalist, în 2015? Singura problemă este că momentul actual seamănă afurisit de mult cu acela din 1933, care a adus la putere, în Germania, Partidul Naţional-Socialist, pe seama unui scrutin perfect democratic. Ce a urmat consemnează sec toate manualele de istorie: dictatura apare sub auspicii democratice.
Dar de ce să fi votat majoritatea britanicilor aşa cum a făcut-o? Insularii au fost mereu deosebiţi. Mental, la nivel inconştient, mulţi britanici încă mai au nostalgia fostului Imperiu colonial mondial. De aici, aroganţa, suficienţa şi conştiinţa reflexă a unei unicităţi neproblematice. Vorba lui Cameron: copiii amploaiaţilor români din Marea Britanie să primească indemnizaţie la valoarea din România, dar părinţii lor, angajaţi în Insulă, să plătească impozite în cuantum identic cu al britanicilor sadea. De unde şi ideea, clar morbidă, a unei inegalităţi în drepturi de factură net antidemocratică. Prin urmare, să spunem că britanicii, pe bună dreptate sau abuziv, s‑au considerat mereu „mai cu moţ“ decît restul europenilor. Individualismul lor genetic, pragmatismul liberal şi conştiinţa libertăţii personale nu au rimat niciodată cu colectivismul social al continentalilor. Nu ştiu dacă e bine sau rău, dar aşa stau lucrurile din 1215, de la Magna Charta Libertatum. Această gîndire îi defineşte pe mulţi britanici sau măcar pe unii dintre englezi. Că în primele opt ore de la anunţarea rezultatelor Brexitului Marea Britanie a pierdut 350 de miliarde de lire sterline, sumă mai mare decît contribuţia Regatului Unit la bugetul Uniunii Europene în ultimii 15 ani, este doar unul dintre efectele perverse ale libertăţii de opţiune la care a făcut apel iresponsabilul demisionar Cameron.
Dar, cum nu e greu de anticipat, vor urma şi alte consecinţe negative pentru britanici. Şi nu doar pentru ei. Întîi, pe cale de consecuţie, acest prim referendum nu are cum să se oprească aici, deoarece unele regiuni istorice ale Regatului Unit, precum Scoţia şi Irlanda de Nord, au votat contra Brexitului. Autonomismul pus în mişcare de neinspiratul fost lider conservator nu are de ce să-şi consume instantaneu energia. Logic şi fair ar fi ca Scoţia să-şi cîştige independenţa politică, iar Irlanda de Nord să se unească cu Republica Irlanda. Decontul va fi plătit atît de Londra, cît şi de statele emergente. Dar cutia Pandorei este mai bogată în elemente, fapte şi consecinţe. Secesionismul britanic în raport cu UE va da apă la moară mişcărilor separatiste de pe continent. Catalanii şi bascii, fanii Padaniei, secuii etc. vor solicita şi ei, pe bună dreptate, ieşirea din cadrele statale actuale. Iar dacă acest secesionism multiplicat va implica şi violenţă, ceea ce nu-i exclus, cred că domnul Cameron îşi va merita locul în galeria celor mai mediocri politicieni britanici. Conservatorul şi-a dat demisia, dar pentru victimele conflictelor pe care iniţiativa sa probabil că le va genera cine plăteşte? Sigur nu băutorul de bere de la Newcastle sau huliganul din galeria lui Chelsea…
Mediocritatea politică, premisa autodistrugerii europene
Pe de altă parte, UE este departe de a revendica virginitatea vestalei în această urît mirositoare afacere. Mulţi spun că Madame Merkel are o mare parte de vină în tot acest context. Declaraţiile iresponsabile legate de emigraţia musulmană i-au speriat, neîndoielnic, pe mulţi dintre britanici. După fobia (cu temei fals) faţă de est-europeni, cetăţenilor din (încă) Regatul Unit li s-a indus şi frica de invazia (fantasmată a) refugiaţilor din zonele de conflict orientale. La inabilitatea liderului de la Berlin s-a adăugat şi iresponsabilitatea lui Cameron, care în loc să întărească paza de frontieră, gest simplu şi deloc costisitor, a promis referendumul ale cărui imprevizibile consecinţe o să le trăim în curînd cu toţii.
Dacă mai adăugăm la absenţa de viziune a celor doi lideri politici şi mediocritatea funcţionărească bruxelleză, atunci nu e greu să înţelegem ce s-a întîmplat de fapt. Britanicii nu au votat contra Europei, ci împotriva unei mentalităţi colectiviste ce nu are nimic de-a face cu democraţia şi capitalismul pe care ei îl cunosc. Iar pentru asta, „popularii europeni“ ar cam trebui să-şi asume vina. Cred că Alexis Tsipras, premierul elen, are dreptate atunci cînd spune că „deşi decizia poporului britanic ne întristează, ea trebuie respectată. Nu trebuie să învinuim poporul britanic cînd graniţele rămîn deschise pentru politicile de austeritate şi stau închise pentru oameni“. Prin urmare, între Kohl şi Merkel, între Mittérand şi Hollande, între Blair şi Cameron diferenţa este enormă. Europa se prăbuşeşte pe mîna liderilor ei. Ceea ce se întîmplă acum cu Marea Britanie nu este decît un prim capitol.
Mitterrand nu are nici un accent pe e! Și se scrie cu doi T și doi R! Articolul este slab. Un autor care își permite să îi facă mediocri pe Merkel și Cameron, dar care nu strălucește deloc prin scriitură sau dorință reală de a se informa înainte de a-și da drumul la pix!
Autorul afirmă pe nemestecate că funcționarii UE nu sunt aleși! Este o idee care circula neverificată de la un articol la altul. Poate consilierii si secretarele nu sunt trimiși acolo ca urmare a unui scrutin. Dar parlamentarii UE si cei din comisie?
Domnule Protopopescu: intr-adevar problema medicilor la noi este piatra de incercare nu numai pentru guvernanti ci si pentru totzi romanii. Chiar in aceste zile am in apropiere un caz cutremurator dar pilduitor. Tatal unei colege trebuie operat, fiind atacat de boala secolului. Chirurgul de la „stat” ii spune deschis: te pot opera la „stat” dar mai tarziu ca sunt multi la rand sau la „privat” – unde am deasemeni un job – in cateva zile. alege. Daca pui in balanta si calvarul post-operator la „stat” (shpagile continue date asistentelor, mizeria din spital, infectiile celebre) evident ca alegerea nu poate fi decat la „privat” (daca dispui de bani, fireste). Situatia asta duala – „stat”-„privat” trebuie lichidata. E greu de acceptat, dar PRIVATIZAREA e singura solutie intr-o societate putred de corupta ca a noastra (si fara sanse de „insanatosire”). Asigurarile private trebuie sa inlocuiasca plata contribitiei la stat. Avem deja ceva asemanator in stomatologie. Statul trebuie insa sa ramana cu medicina de urgenta la care TOTZI trebuie sa aiba acces FARA A PLATI. Desigur vor trebui gasiti „doctorii fara de arginti” care sa lucreze la „Urgente”, ceea ce nu o sa fie usor in coruptia de astazi. Dar alta solutie nu este.
Domnule Paraschiv,
va multumesc pentru provocare. Chiar este una, aceasta!
Sincer, in plan politic, sint departe de a fi un admirator al lui Johnson si al partidului sau. Totusi, cititorul german are 100% dreptate, ceea ce se intimpla de mai bine de un deceniu cu si in UE tine de specia celui mai pervers comunism. E un comunism pe invers, pus in opera sub tutela capitalismului. O uniforma pentru toti, unanimitati tembele, estomparea identitatii nationale, totul in interesul Germaniei. Europa ori este a diferentelor, ori nu este deloc. Doar ca birocratii de la Bruxelles nu pricep asta. Din acest punct de vedere, britanicii au avut dreptate sa doreasca parasirea UE.
Domnule Protopopescu, m-ar interesa comentariul Dvs la următoarea opinie a unui cititor, publicată astăzi pe site-ul săptămanalului german DIE ZEIT, in subsolul articolului „Erledigt vom höflichen Radikalen”:
Croisier.
#3 — vor 21 Stunden 18
Was für ein schöner Tag: Mit lässigem Trotz haben die Briten gezeigt, dass es vielleicht doch eine Alternative gibt zum angeblich alternativlosen Weg in ein Europa der Kontrolle, der Bevormundung und der Liquidierung all jener Unterschiede und Besonderheiten, die diesen Kontinent so einzigartig gemacht haben. Boris Johnson haben wir alle viel zu verdanken.
[Traducere:
Ce zi frumoasă: Cu o calmă sfidare, britanicii au arătat că s-ar putea să existe totusi o alternativă la calea pretins lipsită de alternative spre o Europă a controlului, a tutelei si a lichidării tuturor acelor diferenţe care au făcut continentul acesta atat de unic in felul său. Noi toţi îi datorăm mult lui Boris Johnson.]
Domnule lucid,
de acord cu ceea ce spuneti.
Am fost suporter al Syrizei si al lui Tsipras, dar pina in momentul demisiei lui Varoufakis si al cedarii in fata troicii europene, dupa referendumul din vara trecuta. Nu poti sa fii cu poporul care te-a mandat de doua ori, iar apoi sa cedezi in fata santajistilor internationali. Nu natiunea greaca a facut datoriile, ci cele doua mari partide, iar deceniile negre au fost ignorate voluntar de incoruptibilii apuseni. Insa una-i una si alta-i alta. Si cretanul poate spune adevarul, desi e mincinos… In citatul ales din premierul elen acesta are dreptate, doar ca nu el ar trebui sa spuna asa ceva. Adevarul spuselor sale sta deasupra propriei conduite politice.
As nuanta putin situatia elena. Ii stiu destul de bine pe greci, am fost de 15 ori in Grecia, nu neaparat ca turist, am prieteni acolo. Tara s-a putut dezvolta cu tot cu coruptie, au infrastructura, spitale, scoli, iar pina la criza pensionarii greci din Germania veneau sa cumpere case si pamint acasa. Politicienii lor au furat la greu, dar a ramas ceva si pentru demos. Am vazut autostrada Kavala-Salonic facuta in doi ani prin munte, de firme grecesti. N-avem ce compara. Pe urma, mai e un mit: ca grecii sint lenesi, romanii la fel. Datele oficiale contrazic asta. Românii şi grecii sunt singurii cetăţeni ai UE care au lucrat în 2015 peste 2.000 de ore. Niciun cetăţean din „vechea Europă“, clubul bogat al UE, nu a lucrat peste 1.900 de ore anual, în medie. E o problema de eficienta a muncii, iar asta revine managementului si sistemului, nu omului de pe strada.
Din pacate, aveti dreptate si cit priveste forta de munca foarte calificata din Romania, una care face munci subcalificate in UK. Cunosc medici foarte buni care indeplinesc sarcini de mina a doua in spitalele englezesti, e drept, pe niste salarii fara concurenta in Romania. Ce spuneam eu este ca populatiei britanice vulnerabile la manipulare i s-a indus artificial aceasta angoasa fata de forta de munca din Est. Despre lumpeni si marginali si sociopati nu se cade sa vorbim. Sint peste tot, din toate natiile. Ca unii vor sa vada doar acesti penali ca fiind reprezentativi pentru natia romana, e problema lor. Una vandabila electoral. Farage si nationalistii au de cistigat din asta. Mai exista un versant al problemei: daca ai o calificare buna si faci munci declasate exclusiv pentru bani in alta tara, e deosebit de trist pentru patria-muma, care-si umileste cetatenii neoferindu-le conditii decente pentru a-si face treaba. Din acest motiv, intre altele, nu progresam. Investim cam un deceniu in formarea unui medic, apoi acesta face munca de infirmiera specializata la Brimingham sau Newcastle. Nu e ok.
Doua scurte comentarii: Tsipras e doar un demagog de joasa spetza, dar politicile de austeritate pe care le blameaza iresponsabil au facut si o minune la Elada: anul acesta am ramas stupefiat vazand ca simpatriotii alora care dau cu bombe aproape saptamanal in piatza Syntagma DAU BON FISCAL LA ORICE CHIOSC CHIAR PENTRU O APA PLATA. Acum doi ani, daca cereai bon fiscal erai privit ca extraterestru. E drept ca greva e inca sport national – in 8 zile am prins una – a transportului in comun de la Atena, si am dat 40 de euroi la taxi sa ajung la aeroport, dar am scapat ieftin.
Ideea ca fobia fatza de est-europeni ar fi falsa e total gresita. Majoritatea celor plecati din Romania ajunsi in Vest sunt de calitate inferioara ca educatie, pregatire profesionala, etc. Nu degeaba principalele meserii pe care le practica (cand nu fura, nu se prostitueaza si nu traiesc din ajutorul social) sunt ingrijitor de batrani si femeie de serviciu – uneori sora medicala dar la cel mai de jos nivel. La Londra acum trei ani am stat la un hotel de patru stele langa gara Paddington la cateva minute de Hyde Park unde femeile de serviciu vorbeau romaneste (persoane decente, nici vorba). Daca ajungi in Padania – mai ales in zona Padova, gasesti zilnic in ziarele locale cate un rumeno (tzigan de obicei) care a mai furat niste cabluri de cupru sau ceva dintr-un supermarket.