Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Despre impostură
- 30-04-2010
- Nr. 522
-
Ovidiu ŞIMONCA
- Editorial
- 2 Comentarii
Facem, deocamdată, cîteva precizări generale. Conform dicţionarelor, impostura înseamnă înşelătorie, minciună, şarlatanie, escrocherie, potlogărie, coţcărie. Impostura este vastă, impostura domină, impostura e în toate domeniile şi în toate zările. Sîntem sufocaţi de impostură. Unde întoarcem capul ne izbim de modul acesta vivant: impostura. Impostura poate foarte uşor să devină prefăcătorie. E calea prin care impostura se ascunde, sfioasă, drapată de bune intenţii şi de şubrede argumente. Dacă vom scrijeli pojghiţa de prefăcătorie, vom vedea impostura în toată splendoarea. Există o impostură politică. Strategii de PR reuşesc s-o facă suportabilă. Seară de seară, la televiziune, domni şi doamne combat, dau verdicte, acuză, polemizează. Numai că vine o vreme cînd se vede, cînd interesul poartă fesul. Atunci, haina strîmtă recomandată de specialiştii în comunicare devine prea largă. Apar personaje diforme, care dau din mîiini şi din vorbe. Se arată aşa cum sînt, şi de aici impresia de lehamite care se instalează, privindu-i. Cazul ANI e cel mai elocvent exemplu. Practic, o instituţie care nu funcţiona, al cărui şef se ocupa cu aranjarea unor întîlniri în Parcul Herăstrău (deci: prefăcătoria în stare pură) este decapitată preventiv, ca să nu încurce în nici un fel. ANI nu încomoda nici pînă acum, dar de ce […]
Impostura e un subiect atat de generos,raspandit pe o arie atat de larga,incat se poate spune ca e o fauna care fosgaie pe intreaga planeta.
Impostura se manifesta extrem de variat,are o diversitate de intruchipari si e atat de versata si versatila,pana la a deveni credibila si convingatoare, incat usor i se poate cadea prada,in special in randul celor naivi si creduli,usor de manipulat si de imbatat cu apa chioara.
Impostura se numeste substituirea de orice fel,de persoana,de functie,sau orice altceva,cand cel in cauza se da drept altcineva si-si aroga calitati sau merite pe care nu le detine.Politica si cultura sint pline de astfel de exemple.
Impostura face ravagii oriunde se manifesta,instituind o realitate falsa,lipsita de temeinicie.Aceasta trebuie combatuta fara menajamente oriunde se manifesta,pentru intretinerea si mentinerea unui climat sanatos,propice competitivitatii valorilor.
Probabil că da, foarte departe! În orice caz, curajul opţiunii şi refuzul de a te preface rămân, deocamdată, nişte principii de-a dreptul sinucigaşe. Nu insist cu exemple: oricine a încercat vreodată să le aplice a simţit pe propria-i piele nişte efecte foarte, foarte speciale.Dacă la acestea două se mai adaugă, Doamne fereşte, şi vreo încercare de-a face bine ceea ce faci, sau, pur şi simplu dorinţa de-a „face un bine”, poţi fi extrem de sigur că „rezultatele” nu se vor lăsa prea mult aşteptate! O spun cu o mare tristeţe, în urma unor exprienţe cât de poate de recente!
În altă ordine de idei, mărturisesc, nu ştiu ce s-a întâmplat cu INTREAGA arhivă a „Europei libere”! O fi salvat-o cineva şi dacă nu, mai este, oare, posibilă o astfel de încercare?!
Iar impostura, deşi ne deranjează, este acceptată de marea majoritate a populaţiei. Cum altfel s-ar putea explica faptul că ne plecăm cu atâta uşurinţă spinările dinaintea unor oameni despre care ştim cât se poate de bine că sunt nişte impostori, că ocupă locurile ce de drept s-ar cuveni altora? Dar, deh… când avem „de rezolvat” ceva, nu ostenim a ne milogi în faţa unor personaje pe care în sinea noastră le dispreţuim. Şi, pentru a ne scuza în ochii celorlalţi, dar mai presus de orice, în propriii noştri ochi, spunem mereu că … „nu-i nimic de făcut, ăştia sunt, de unde să iei alţii mai buni?” Şi iată cum ne împăcăm cu noi înşine, cum răzbim călcând în picioare tocmai pe aceşti oameni mai buni… dar despre care am decis o dată pentru totdeauna ca nu exista! Ne putem îngădui un somn liniştit, cu vise frumoase…