Despre incompatibilitati

Doamne, ce bine era inainte de 1989! Bunii cu bunii, raii cu raii, stiai la ce sa te-astepti. Daca, de pilda, deschideai Saptamina lui Barbu, erai sigur ca n-o sa gasesti o cronica literara a lui Manolescu. Daca-ti era dor de o injuratura proaspata, neaosa, verde si româneasca, il cautai pe Alcibiade, nu mergeai la România literara. In fond, separarea asta, benefica si decenta, la urma urmelor, nu facea decit sa perpetueze modelul antebelic: vi-i puteti imagina pe Eugen Ionescu sau pe Petru Comarnescu semnind in Sfarma Piatra? Era simplu. Cercetatorul care se inhama sa citeasca presa interbelica – n-am facut-o, mais j’en sais quelque chose – intelege repede cum stau lucrurile, care-s pozitiile, pe cine unde sa caute. Dar ia incercati sa va imaginati reactia unui ipotetic cercetator de peste o suta de ani dornic sa refaca anii de-acum. Ce face el? Da fuga la Biblioteca Academiei (sa speram ca va mai exista) si se pune pe citit. Ei, eu zic ca nu pricepe nimic. Iata, de exemplu, Ziua. Da acolo peste textele lui Roncea, Hoandra, Stoenescu si care-or mai fi. Citeste toate ocarile aruncate in ziarul ala in capul lui Plesu, Liiceanu, Patapievici, Alex. Leo Serban, ale fruntasilor […]