Despre învăţare şi dezvăţ

  • Recomandă articolul
Sînt atît de multe de spus despre învăţămîntul românesc, încît nu ştiu exact cu ce să încep. Poate o scurtă privire retrospectivă, din perspectiva cuiva care a parcurs multe etape ale acestui învăţamînt, ar fi de folos. În „epoca de aur“, şcoala se baza pe transmiterea de cunoştinţe, cît mai multe, cît mai dense cu putinţă. În liceu ni se spunea că avem posibilitatea să optăm pentru cît mai multe specializări, pentru că şcoala ne pregăteşte temeinic pentru, la modul teoretic, orice domeniu am dori să aprofundăm. Era epoca „societăţii multilateral dezvoltate“, şi şcoala se străduia să fie în acord cu cerinţele acestei societăţi. Desigur că aceasta era o utopie, o mare „gogoaşă“ servită de sistem, pentru că în liceu nu era posibil să te pregăteşti temeinic la toate materiile, şi, mai important, cine voia să studieze mai departe avea deja conturat domeniul pe care dorea să-l aprofundeze, la facultate, şi pregătirea era focalizată, mai ales în ultimii doi ani de liceu. Ceea ce nu oferea şcoala, elevul căuta la învăţămîntul paralel, al meditaţiilor. Acesta ajuta liceanul să dobîndească cunoştinţe aprofundate, în domeniul în care dorea „să dea mai departe“, cum se spunea. În cea mai bună formă a sa, […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.