Despre o metodă interdisciplinară de cercetare în ştiinţele umaniste

Paul CORNEA, Originile romantismului românesc. Spiritul public, mişcarea ideilor şi literatura între 1780-1840, Ediţia a II-a, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2008, 620 p.   Originile romantismului românesc. Spiritul public, mişcarea ideilor şi literatura între 1780-1840 – cartea de succes semnată de Paul Cornea în urmă cu 36 de ani – se dovedeşte a fi în continuare un instrument fundamental de lucru în domeniul istoriei culturii locale. Faptul este evident în primul rînd datorită modului în care autorul tratează „documentul“, şi nu doar pe cel literar, dar şi datorită strategiei generale cu care este construită, arhitectural, lucrarea. Dar nu doar atît: citind, cu interese teoretice şi metodologice, cele trei texte însoţitoare, „Introducerea“, „Post-scriptum“ la ediţia I şi „Postfaţa“ la ediţia din 2008, îmi apar, astăzi, ca fiind foarte incitante şi următoarele întrebări: care sînt caracteristicile metodei (bricolate, după spusele autorului), dar ale viziunii teoretice?; pot fi reevaluate unele concepte utilizate, după acest interval de timp?   Sensurile termenului „romantic“   Punctul necesar de plecare l-a constituit discutarea noţiunii centrale a cărţii, „romantismul“, anunţat iniţial ca obiect al cercetării propriu-zise. Indeterminarea sa pare foarte periculoasă din cauza haloului semantic care s-a acumulat pînă la sensurile cuvîntului din limbajul contemporan, dar şi din […]