Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Despre profesori, dincolo de „cazul Groşan“
- 08-04-2011
- Nr. 570
-
Ovidiu ŞIMONCA
- Editorial
- 5 Comentarii
Între „cazul Groşan“ (despre care s-au pronunţat recent, printre alţii, Nicolae Manolescu, Ştefan Agopian, Emil Hurezeanu şi Neculai Constantin Munteanu, iar în Observator cultural, la rubrica sa, scrie şi Liviu Ornea) şi plafonarea salariilor profesorilor, preferăm să zăbovim mai mult asupra celei de-a doua situaţii. „Cazul Groşan“ ar trebui să primească – în primul rînd – o clarificare din partea lui Ioan Groşan. Aşa credem că estefair, să ne lămurească personal unde, cînd şi cum a colaborat cu Securitatea. Dacă tot vorbim despre corectitudine morală, o explicaţie a lui Ioan Groşan însuşi ar fi bine-venită. Omul trăieşte, poate scrie nestingherit; pentru prietenii săi, în primul rînd, ar fi bine să revină la încurcata problemă a relaţiei sale cu Securitatea (Neculai Constantin Munteanu a sesizat, pe voxpublica, o serie de inadvertenţe, între fapte, declaraţii şi documente). Altfel, situaţia riscă să derapeze şi să ne arunce într-o fundătură… „Cazul Groşan“ a început să fie doar element de fundal pentru o serie de imprecaţii. Să-l încadrezi pe Ştefan Agopian, cum face Nicolae Manolescu, sub egida „prostologhikon“ e deja prea mult. Iar acuza, formulată de Manolescu, că Agopian este „un talentat, deşi minor, romancier“ nu e în chestie. În discuţie nu este talentul […]
… Grosan, Breban, Besoiu. Pand cand? Cui prodest?
Lasa scoala fara profesori, trimitand oameni la pensie la 65 de ani… dispar indrumatorii de doctorate… dispar titularii de cursuri, se creeaza o distanta enorma intre cei pensionati si urmatoarea generatie… AVEM CEEA CE AM VOTAT, SA NU NE PLANGEM!
bine spuneti, „ororile din scoli”! Scoala, de unde era adapost impotriva barbariei, a ajuns in ultimii douazeci de ani, un loc groaznic, unde lipsa de disciplina genereaza dezastrul social ale caror roade le vor culege romanii, cum zice Don Boc, nu peste mult timp. S-a crezut ca „disciplina”, pur si simplu linistea necesara tuturor si atmosfera de respect fara de care nu se poate invata, este impotriva libertatii ca si mult hulita uniforma care ne apara de expunerea partilor indecente. NUMAI NENOROCITI INCAPABILI S-AU INSIRAT LA MINISTERUL ALA! Unde toata presiunea, ca pe vremea lui Ceausescu, e pe profesor! Unii umbla cu droguri, cu arme albe si statul are ca „arma” „nota la purtare”. Absolut RIDICOL!
Singura sansa ar fi ca invatamintul sa se faca pe bani, sa-i usture pe parinti sa-i dea la scoala, ATUNCI AR RESPECTA LOCUL UNDE INVATA.
Deşi am renuţat să mai comentez, pe forumuri, articole (e o risipă nu numai inutilă de energie, dar îndeletnicirea cade chiar în ridicol, pe alocuri!), fac o excepţie. Autorul acestui articol îmi pare a fi înţeles o cruntă realitate: jertfelnicia profesiei de dascăl în România actuală.
95% dintre cei care hotărăsc destinele învăţămîntului românesc nu mai trec prin şcoli altfel decît în inspecţii (nenorocite trucaje, după cum se ştie!) ori citind rapoarte (quasi mincinoase). Or, 70-80% dintre şcolarii actuali suferă de ,,deficit de atenţie şi hiperactivitate“ – cum se numesc astăzi în „limbaj de specialitate“ mîrlănia, indisciplina, nepăsarea şi prostia crasă a unor odrasle demult scăpate, din varii pricini, din frîiele părinţilor. A te expune zilnic ororilor din şcoli – între care drogurile ,,legale“ şi violenţele de toate felurile domină copios în statistici – a ajuns un act de curaj pe care nu oricine îl poate practica.
Orbi şi surzi la avertismentele pe care, între alţii, şi eu le-am lansat public, la vremea potrivită, politicienii care s-au perindat de peste douăzeci de ani la putere culeg astăzi roadele amare ale deprofesionalizării tagmei. Accentul pus aiurea pe „manuale alternative“ (sic!), pe joc, pe „centrarea învăţămîntului pe elev“, pe „descongestionarea programelor“, pe „transparenţă în evaluare“ au erodat, încetul cu încetul, autoritatea omului de la catedră. Striviţi între proasta salarizare şi birocraţie, între bîlbîielile reformei din hîrtii şi desconsiderarea publică, dascălii tineri au plecat între timp care-ncotro, iar cei maturi – prea blazaţi ca să mai lumineze afectiv-raţional tîmpeniile guvernanţilor – s-au trezit acomodaţi cu anomaliile, ca odinioară cu şedinele de partid în care se dădeau indicaţii preţioase!
În ceea ce mă priveşte, mărturisesc că abia la acest al treilea salariu ajustat cu cîteva procente din cele 25 furate anul trecut am reuşit să-mi adun banii necesari reînnoirii cartuşelor de la imprimanta unde-mi concep subiectele (între timp, le-am scris de mînă, cum făceam prin anii ’90)…
Bineinteles ca popularul Grosan poate si are datoria elementara sa clarifice problemele legate de colaborarea sa cu Securitatea.Daca n-o face,e problema d-sale,dar nu cred ca-l va onora.In ceea ce priveste invatamantul si salariile cadrelor didactice,lucrurile stau cum nu se poate mai prost.Exact categoria sociala chemata sa faca educatie si sa formeze suprastructura zilei de maine,deci cu o inalta responsabilitate,ca un facut,este tratata cu sictir si marginalizata prin tratamentul discretionar criminal.In timp ce fauna politica fosgaie, bine mersi,cu privilegiile si sinecurile de rigoare,de parca insusi Michiduta si-ar fi varat coada si ar fi coalizat-o impotriva educatiei,culturii si propasirii tarii.In descalcirea ghemului halucinant si pagubos un rol extrem de important revine tineretului scolit care trebuie sa ia odata taurul de coarne si sa faca lumina.Altfel,insasi soarta natiei devine problematica si ne vor inghiti cei mai puternici ,cu fulgi cu tot.