Despre spectacol, la premieră
- 25-11-2011
- Nr. 602
-
Silvia DUMITRACHE
- Actualitate
- 0 Comentarii
Felix ALEXA: M-a sunat la un moment dat Stelian Tănase și mi-a propus să transpun în teatru subiectele de la București strict secret, serial realizat de el la Realitatea TV. Văzînd unul dintre episoade, mi s-au părut niște subiecte foarte interesante, foarte teatrale, dramatice, tensionate, subiecte care aveau un anume teatralism. Cel mai greu a fost să aleg textul. Am ales, pînă la urmă, subiectul Misterul Sebastian, pentru că e un subiect teatral, care mie mi-e aproape. Îl avem pe domnul Radu Beligan, care a jucat în premiera din 1944, deci avem un martor extraordinar al istoriei teatrale românești și pe cel pentru care a fost scris rolul Miroiu din Steaua fără nume. Am început să mă gîndesc la cum pot aduna în teatru toate aceste elemente vizuale, din filmul lui Stelian, plus actori care să citească, așa cum e Marius Manole, din jurnal, un fragment dintr-un spectacol al Rodicăi Mandache cu Marius Manole, un fragment din Steaua fără nume jucat de două generații atît de diferite, ca Radu Beligan și Raluca Aprodu, deci elemente teatrale care să contureze din flashuri, din cîteva amintiri ale unor momente esențiale, traseul extraordinar, tragic și, în același timp, foarte poetic al lui Mihail […]