Despre supravietuire; Hula

Despre supravietuire nimica nu se pierde cind traiesti sta razbunarea-n anii care vin nu te pripi – e sfatul cel mai bun sau cum a spus poetul: avem tot timpul timpului in fata atunci, nainte de-a ne scufunda siliti sa vietuim in contratimp chiar vidul care-n fond sintem cu totii sa ne trezim din toropeala pentru totdeauna minia cea neostoita bine-nteles: avem tot timpul timpului in fata punind la cale razbunarea viata este viata nu doar un chip si-a lui asemanare neindoios acestea sint aievea nimic acuma nu ne mai lipseste decit oglinda nimeni sa n-o sparga Hula Apa ori trup. Marea-ncretita cu furie se napusteste izbind in stinca neclintita ce se inalta sa priveasca-n fata si cu nesat primejdia-nnoita. Ii tes icoana fetei, vestigii ma-nconjoara si, vulnerabil, ma-ntind pina la tarmurile ei si ma-narmez cu rodnicie. Se-nalta in vertij de-ascunse valuri amenintarea plina de fagaduinte Doar o fervoare noua, semn nendoios ori forja urzelile dorintei ce-nfaptuiesc indicii. Imaginile cer sa-mplinim presentimentul si vrind-nevrind s-aducem cu riscuri siguranta. O mare necuprinsa de pinda si descintec! Marina goliciune-i e trupul, usoara unduire pe care o contemplu la focul ce-o aprinde.