Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Despre uitare şi tristeţe la Kundera
- 15-07-2011
- Nr. 583
-
Petru VAIDA
- ARTICOLE
- 1 Comentarii
Milan Kundera este laureatul Marelui Premiu Ovidius, acordat în cadrul ediţiei de anul acesta a Festivalului „Zile şi nopţi de literatură“ de la Neptun, organizat de Uniunea Scriitorilor şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional. Autorul, în vîrstă de 82 de ani, n-a putut ajunge la Neptun, dar a trimis o scrisoare: „Credeţi-mă, premiul pe care mi l-aţi acordat mi-a făcut o foarte mare plăcere, dată fiind iubirea mea pentru ţara dvs., iubirea mea pentru Cioran, vechiul meu prieten, admiraţia mea pentru Ionesco, care a fost pentru mine cel mai mare autor dramatic al secolului. Vă rog să nu-mi consultaţi curriculum-ul vitae pe Internet. El nu este valabil. Este valabil doar aşa cum apare în cărţile mele: «Milan Kundera, născut în 1929, în Cehoslovacia. În 1975, s-a stabilit în Franţa». Vă mai rog să treceţi cei 10.000 de euro în contul editurii mele din România, Humanitas, aceasta urmînd să sprijine cu această sumă literatura română“. Editura Humanitas i-a dedicat o serie de autor lui Milan Kundera, în care au apărut următoarele volume: Gluma, Iubiri caraghioase, Nemurirea, Viaţa e în altă parte, Lentoarea, Valsul de adio, Identitatea, Cartea râsului şi a uitării, Insuportabila uşurătate a fiinţei, Ignoranţa, Testamente trădate, Jacques şi stăpînul său, […]
Dar si un ocean de cinism si neseriozitate, pe langa care recenzia de fatza are grija sa treaca intr-o stare de dulce nepasare „estetica”.
De aici „revelatia” sexualitatii, descoperirea omului ca „fiintza naturala, animalica”, privirea plina de superioritate aruncata
secolului XIX pentru puritanismul care „strangea in chingi oamenii” (ce avalansa de idei noi si seducatoare!) si satisfactia pentru marile progrese inregistrate intre timp pe aceasta linie. (E drept ca mergand cu inca un secol in urma il descoperim pe Sade si atatea alte mari spirite lipsite de prejudecati – dar acestia erau doar niste precursori ai adevaratei eliberari care avea sa vie!)
Si, pentru a condimenta un pic hedonismul cu un dram de Weltschmerz si presimtire a declinului, cateva consideratii despre posibilul sfarsit al „vechii Europe”: fara a se intreba niciun moment daca nu exista vreo legatura intre „omul confruntat doar cu trupul sau” si disparitia previzibila a artei si extirparea radicala a fiorului metafizic (despre cel religios sa nu mai vorbim).
Sau, altfel spus, daca nu cumva Tolstoi era Tolstoi, printre altele, pentru ca nu se intreba si nu-si dirija cititorii spre intrebari de tipul „„A reuşit Vronski să o facă să juiseze pe Anna Karenina?” … iar Kundera este Kundera fiindca in esntza nu are are de pus decat astfel de intrebari!