Dezastru de imagine
- 22-06-2012
- Nr. 629
-
Daniel CRISTEA-ENACHE
- Actualitate
- 0 Comentarii
Parlamentul este o instituţie la fel de importantă ca Preşedinţia; şi, într-o ţară cu o adevărată cultură democratică, o schimbare de tutelă n-ar fi îngrijorătoare. Numai că, într-o asemenea ţară (hai să-i spunem civilizată), astfel de schimbări nu se fac peste noapte; nu ţin de o agendă politică; şi nu intră în acel arbitrariu decizional care îi îmbată, la noi, pe proaspeţii cîştigători ai unui vot. Institutul Cultural Român este una dintre puţinele noastre instituţii performante, după standardele cele mai înalte; şi un merit important al lui Horia-Roman Patapievici este că nu a făcut să interfereze opiniile sale politice cu programele instituţiei. Mai toţi scriitorii şi artiştii reprezentativi din cultura română contemporană au fost sprijiniţi de ICR; şi din această formidabilă „falangă“ creativă exportată pe pieţele culturale externe, imaginea României a avut numai de cîştigat. Acest fapt se vede şi din reacţia de solidarizare – fără precedent în ultimii ani – cu actuala conducere a ICR. De la dreapta la stînga spectrului şi trecînd prin toate grupurile de generaţie şi formulă socio-culturală, am înregistrat zeci şi zeci de intervenţii taxînd abuzul de putere şi recunoscînd viabilitatea programelor Institutului Cultural Român. (Personal, apreciez nu numai „unitatea centrală“, ci şi […]