Dialog apocrif

Maestre drag, Într-o manieră discretă, dar implacabilă, în vară, mi s-a mai luat un an, și sînt convins că nu-l terminasem; să fi fost mai concentrat? Sau, poate fără o reală intenție, ci doar instinctiv, sărisem peste asimetriile evidente ce oricum mi-ar fi dăunat ulterior, nu știu. Trecutul, și el, se repropune în variante și mai insistent; reapar în prim-plan detalii cîndva periferice, aluzii cu vocația profetică a direcțiilor determinante, în măsură să condiționeze ordinea ierarhică a evenimentelor înregistrate cronologic de către memorie; se recompun, cum e firesc, în vederea definirii raționale a conturului. În fond, bătrînețea e unica ipostază lucidă a tinereții. Laolaltă cu o serie de amănunte colaterale, cîndva nesemnificative, îmi reapare pregnant împrejurarea în care, prin ’61, Liviu îmi împrumutase Swan, tradus înainte de război. Mi-a adus-o acasă, într-o servietă și doar după ce am ieșit împreună pe balcon, a deschis-o insistînd asupra discreției. Celelalte volume nu fuseseră încă tipărite, dar le-am găsit ulterior în biblioteca Domnului C. Franceza mea de atunci, încă rudimentară, m-a înverșunat vreo trei ani, rămînînd apoi, cu satisfacții egalate rareori. În ’68, apăruseră toate, pe rînd. Detaliul reamintit se constituise hotărîtor, spre ajustarea direcției propriei cîrme, cred, la timpul potrivit; revelația deformărilor […]