Dialogul chirurgului cu arta

  • Recomandă articolul
Muzeul Naţional de Artă al României este deosebit de activ, în ultimul timp, prin secţia sa – Muzeul Colecţiilor –, care reuneşte laolaltă marile experienţe de viaţă ale unor pasionaţi colecţionari. După ce a oferit publicului expoziţia maestrului Corneliu Baba, Desemnurile ucenicului pictor, iată că acum Muzeul Colecţiilor organizează o expoziţie dedicată uceniciei, evoluţiei şi gloriei unei colecţii de artă care reprezintă o donaţie a profesorului chirurg Ion Chiricuţă, care a activat la Cluj, conducînd o clinică chirurgicală de prestigiu, specializată în tratamentul acestei maladii cumplite, cancerul, care macină, în era noastră, din ce în ce mai mulţi oameni. Întreaga viaţă, profesorul Ion Chiricuţă s-a luptat să înfrîngă cancerul. A salvat mulţi oameni, a petrecut în sala de operaţie zile şi nopţi, într-o înfruntare neîntreruptă între bine şi rău. Între sala de operaţie şi amfiteatrele unde îşi ţinea cursurile, între lucrările de diplomă sau de doctorat pe care le conducea, între concursurile de promovare în grad, pe care le prezida, între toate aceste activităţi, profesorul Chiricuţă a găsit răgazul să se preocupe de artă, să strîngă pentru sufletul său, la început, iar apoi şi pentru al altora, creaţii artistice de valoare.   Ion Chiricuţă şi-a pus colecţia la dispoziţia celor […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
object(WP_Term)#12888 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }