Dincolo de America – între hohote de rîs şi stupefacţie

Am văzut „filmul“ Dincolo de America de patru ori (sînt de acord cu Anca Grădinariu, care scria în ziarul festivalului de la Cluj, AperiTIFF, că nu avem de-a face cu ceea ce se numeşte îndeobşte film, drept care am folosit ghilimele). L-am văzut de patru ori, dar nu în virtutea normei propuse de inegalabilul nostru înaintaş D.I. Suchianu, care impunea această rigoare cronicarului de specialitate (pentru Zarifopolul criticii de film, a patra vizionare este necesară după ce ai scris cronica, dar înainte de a o trimite la tipar). Nici nu aveam, de altfel, intenţia de a compune o cronică. Fiindcă, dacă Iulia Blaga a apreciat că Dincolo de America e „cel mai prost film“ pe care l-a văzut vreodată, eu, în schimb, sînt pentru întîiaşi oară în situaţia de a retracta o deviză proprie: pentru un profesionist, nu există produs ecranic despre care să nu se poată scrie o cronică. Ei bine, pelicula semnată de Eugen Şerbănescu („scenariul şi dialogurile“) şi de Marius Th. Barna („regia“) mă face să-l înţeleg pe un coleg care a refuzat oferta, suspendîndu-mă pe mine deasupra neantului.   Am văzut subprodusul de patru ori, ca urmare a unor obligaţii inconturnabile, deşi trebuie să mărturisesc că, […]