Disecţii (I)

  • Recomandă articolul
Asupra dificultăţii unui excurs memorialistic, considerat facil de spirite ele însele facile, avertizează Gabriela Adameşteanu în finalul unui capitol din Anii romantici: „Evenimentele vieţii noastre, cu motivaţia care le irizează, sînt inextricabil legate între ele, iar cînd începi să le urmăreşti explicaţiile cresc, se ramifică, coboară în adîncimi. Fiecare întîmplare are o rădăcină în trecut, iar trecutul fiecăruia se varsă în fluviul istoriilor de familie – abia bănuite, ştiute pe jumătate ori, deseori, necunoscute. Cel puţin asta este experienţa mea: şi din cauza asta, tot ceea ce încep să povestesc se complică“. E aici un mod de a scrie proză (înţeleasă ca o arheologie în mediul şi interiorul unui personaj), transferat în regimul notaţiilor direct-referenţiale, fără ficţiune şi ficţionalizare. Deşi fraza memoriilor sale diferă de cea prozastică, prima fiind „minimalistă“ şi netă, cu propoziţii relativ scurte, cu enunţuri dorite cît mai limpezi, iar a doua, „maximalistă“ şi arborescentă, cu intercalare de secvenţe dialogice, prelungite în gînd şi în memorie – Gabriela Adameşteanu nu poate şi nu vrea să scrie simplu. Simplitatea cărţii de faţă e aparentă, atît în stil, cît şi în construcţie. Autoarea şi-a lucrat paginile memorialistice cu răbdarea, perfecţionismul cvasimaniacal, nuanţarea continuă şi documentarea adusă la zi ce-i […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
object(WP_Term)#12886 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }