Dispreţ faţă de valoare

  • Recomandă articolul
Simt nevoia de a vorbi despre trecerea ICR de la Preşedinţie la Parlament fără să mai demontez argumentaţia nu şubredă, ci de-a dreptul dispreţuitoare cu inteligenţa populaţiei, a acestui act de „depolitizare“ care e, în spirit orwellian, act de curată epurare politică. Fiindcă îţi poţi băga degetele în ochi să iei drept simplă coincidenţă împrejurarea că Naşul datorează nişte bani unei organizaţii a Statului şi Finul devine şef peste organizaţia la care primul e dator exact în ziua scadenţei. Dar cînd coincidenţele se repetă, aşa, de cinci ori într-o săptămînă? Cu o viteză de nici nu mai ştii la ce furăciune să fii atent mai întîi?   Aşa că despre altceva simt nevoia să vorbesc în legătură cu tema propusă. Şi anume, despre coşmanul orwellian în care ea mă aruncă, personal. În opt ani, ICR a devenit una dintre instituţiile care, conduse cu profesionalism, au introdus cultura României în contemporaneitate şi sincronism cu alte culturi ale Europei şi ale lumii care contează, scoţînd-o de sub brandul manelei, costumului cu arnice, al sărmăluţelor şi al ţîfnei parohiale, complexate şi resentimentare. Horia-Roman Patapievici s-a dovedit, surpriză, unul dintre acei ctitori de instituţii, rari peste tot, dar mai ales în România, unde ei […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12882 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }