Doamna cu licorna
- 16-07-2009
- Nr. 483
-
Maria-Magdalena CRISAN
- Arte
- 1 Comentarii
Revista Observator cultural este invitată la Festivalul de Poez Orice călătorie culturală presupune vizite la muzee, galerii, librării, participarea la evenimente, întîlnirea cu oraşul, cu monumentele şi atmosfera lui, astfel încît locul ales pentru popas este întotdeauna şi un stimulent care „activează“ acumulările făcute de-a lungul timpului, readucînd crîmpeie de viaţă, ce îţi dau senzaţia că totul s-a petrecut doar cu ceva vreme în urmă. Acest sentiment l-am trăit cu puţin timp în urmă la Paris, atunci cînd am vizitat Muzeul Cluny (Muzeul Naţional al Evului Mediu). O bijuterie arhitecturală aflată în mijlocul Cartierului Latin, avînd alături termele galo-romane şi o grădină medievală, loc de popas în care mi-au năvălit în minte momente din timpul studenţiei, pasiunea cu care, alături de profesorul Virgil Vătăşianu, descifram lumea misterioasă dezvăluită de arta Evului Mediu. Acolo am retrăit dilema pe care am avut-o de-a lungul anilor de formare, cînd oscilam între pasiunea pentru arta medievală, pentru profesia de istoric de artă şi interesul meu special pentru arta contemporană. În final, destinul a ales, iar astăzi nu pot spune dacă a fost bine sau nu. La Muzeul Cluny am avut un moment de nostalgie, mi-aş fi dorit să pot reface cîte ceva din traseul […]
Grozav ma bucur de acest articol al d-nei Crisan, pe care o urmaresc cu interes si placere in toate aparitiile ei din aceasta revista.
Da, muzeul Clny e o bijuterie, l-am vizitat de cate ori mergeam la Paris unde, datorita unei atractii de neconcurat a cartieriului Latin, am locuit in el. E interesant cum, fara a fi fost niciodata informata de familia de intelectuali din care ma trag despre acest miraculos „cartier latin” al Parisului, am cazut prada lui si l-am descoperit, librarie cu librarie, anticariat cu anticariat, cafenea cu alta cafenea, singura.
Despre tapiteriile „Doamna cu Licorna”, de care auzisem si le-am vazut in muzeu, nu stiam atatea amanunte. Aici in Canada, unde ma aflu, am avut, cand lucram la Montreal, o sefa de origina Franceza (nascuta in nordul Frantzei, la Lille) care spunea ca familia ei ar fi avut una din aceste tapitzerii si ca ar fi vandut-o. Nu stiu daca este adevarat.
Scriitura d-ne Crisan este intotdeauna o „poveste” frumoasa, care umple inima si spiritul.
Cu stima,
VPL
Toronto.