Doar intr-o mica masura

  • Recomandă articolul
Va mai aduceti aminte de sondajele precedind aderarea la UEa Acelea comparative, realizate concomitent in mai multe tari ale Europei, denumite eurobarometre si in care romanii, dintre toti respondentii, au fost ani buni cei mai euro-optimisti si cei mai favorabili ideii de Uniune Europeanaa Evident, erau foarte optimisti si inca mai sint, intrucit, neinformati si amagiti, Uniunea Europeana nu era pentru ei altceva decit o idee frumoasa desprinsa din imaginar. Dar nu mirajul unei lumi civilizate si cu valori solide i-a facut pe romani favorabili aderarii. Mai mult decit valorile europene (ce or fi aceleaa) pe romani i-au interesat banii europenilor, bunastarea pe care vor fi primit-o de la acestia, odata acceptati in clubul european. Cinic, dar adevarat. Romanul majoritar continua sa traiasca intr-o dulce ignoranta si evident ca pune religia de tip superstitios inaintea oricarei valori, democratice sau a oricaror altor valori cum ar fi, de exemplu, justitia sociala. Oricum, cam toate valorile Europei unite se invirt in jurul ideii de demnitate umana, la care romanul majoritar a renuntat pe drumul tranzitiei de la comunism la capitalism. De fapt, chiar si ideea lui de demnitate prindea forma pe baza unui nationalism gaunos, la care a fost nevoit sa renunte […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }