Doar luna de pe cer

Cel mai nou spectacol al lui László Bocsárdi, Caligula, propune o lectură proaspătă şi esenţializată a celebrului text al lui Camus. Motivaţiile personajului sînt clar expuse, evoluţia sa devine limpede, iar direcţia către care merge destinul său, asumată perfect conştient, este prezentată cu precizie aproape ştiinţifică. Limpezime şi obiectivitate subliniate de scenografie şi de costume. Spectatorii, aşezaţi pe gradene, pe scenă, au în faţă un fel de cameră de spital, mărginită, pe trei laturi, de pereţi înalţi, dispuşi în formă trapezoidală, oglinzi şi ferestre în acelaşi timp (o idee excepţională a scenografului şi a light-designerului: un material uşor, de culoare alb-gri, care funcţionează ca oglindă, dar, luminat din spate, sub un anume unghi, devine transparent). În acest spaţiu evoluează personajele îmbrăcate în costume albe care evocă halatele de spital. Asistăm deci, de aproape, la un fel de experiment medical condus de Caligula, care, însă, e şi medic, şi pacient. Singurii care nu poartă acest costum sînt Helicon, maestrul de ceremonii, mîna dreaptă a lui Caligula – asupra căruia, într-adevăr, împăratul nu acţionează –, îmbrăcat în negru, Scipio, care evoluează cumva separat, cruţat de Caligula, şi Cherea, poetul-filozof, omul inteligent care se sustrage experimentului.   Tema piesei, aşa cum o vede […]