DOCultura. Ei

„Despre“/„cu“/„pentru“ ei: trei modele de plasare a realizatorului de documentar in raport cu subiectii filmului. Mai intii, documentarul „despre“: modelul inceputurilor genului, descris de relativa indiferenta la valorile „celuilalt“ incadrat, disecat, estetizat, victimizat, mentinut la distanta. Ulterior, intr-o cronologie laxa ce comunica discret cu miscarile tectonice din stiintele sociale, documentarul „cu“: filmul-colaborare, relatie, traire-impreuna, dialog cu, si nu monolog despre un „celalalt“ mut. Recent – sa zicem, intr-un prezent politic generos inteles – documentarul „pentru“: filmul partizan explicit al unei cauze, menit in primul rind sa dinamiteze agende publice si sa produca spatii alternative permisive la problemele ramase fara ecou in mediile oficiale. Evident, modelul nu poate prinde diacronia subtila a agendelor documentarului: filmul motivat de impulsul ameliorarii sociale functiona deja in anii ’30, cind documentarele lui Pare Lorentz sustineau New Deal-ul american, iar scoala britanicului Grierson sprijinea campania de igienizare a cartierelor marginase ale Londrei (e.g. Housing Problems, regia Edgar Anstey). intr-o incercare de cartografiere sumara a relatiei documentarist-subiect, sa incepem cu mecanismul formalizat de bifare a responsabilitatii, anume obtinerea de catre regizor/ producator a consimtamintului scris al subiectilor: practica extinsa recent si in Romania, cel putin in cazul coproductiilor internationale. Problema IC (informed consent), incidental asociata cu problema […]