Domnitorul Brâncoveanu şi Domnul Ponta

  • Recomandă articolul
Vizita premierului Victor Ponta la Istanbul, cu prilejul Zilei Naţionale a Republicii Turcia, nu a trecut neobservată de comentatorii politici români. În timp ce importantei întîlniri (de cinci ore) de la Soci dintre preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi cel al Ucrainei, Viktor Ianukovici, nu i s-a acordat nici o importanţă, trecînd complet neobservată/necomentată în mass-media din România. Anticomunismul de salon şi fasoanele retorice antislave ale actualei noastre clase politice (nu mai avem treabă cu ruşii, bulgarii, sîrbii sau polonezii, noi avem treabă doar cu americanii!) pot produce – şi produc deja – grave distorsiuni ale politicii noastre externe. Dar oare mai avem noi, România şi românii, o politică externă, bine articulată de obligaţiile contractuale asumate cu UE şi NATO, dar şi, in extenso, ceea ce în limbaj MAE numim afaceri globale? (Presa românească nu a comentat faptul că noul ambasador al României la Erevan nu a fost acreditat. Oare de ce?) Departe de a face din Ucraina, Polonia şi Rusia parteneri strategici – ei da, orice se poate negocia, dar să se ştie ce şi cum să se negocieze –, noi sîntem încă reticenţi faţă de partenerii noştri geografici. Se mai aude ceva de tamtamizatele [sic!] proiecte legate de Marea […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12884 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }