Două lumi paralele se întîlnesc în infinit
- 19-03-2015
- Nr. 764
-
Cristina ISPAS
- Literatură
- 0 Comentarii
Recomandată de iniţiatoarea proiectului, Roxana Gamarţ, în textuleţul care joacă rol de postfaţă, ca fiind un fel de „hibrid între o carte de literatură şi un album de artă“, Dublă expunere este, de fapt, o colecţie de zece proze scurte construite în replică la tot atîtea lucrări de artă vizuală contemporană. Vorbim deci despre un experiment, cu toate că ideea de la care s-a pornit nu este chiar nouă, anticul concept de ekphrasis ajungînd, de-a lungul timpului, să acopere mai tot spectrul intersecţiilor posibile dintre cuvînt şi imagine, începînd de la descrierea cît mai fidelă şi amănunţită a unei imagini pînă la descrierea unui scenariu pur mental sau fantasmatic. Ar mai trebui spus că selecţia celor zece scriitori şi zece artişti (care fac parte din generaţii diferite) nu pare să fi respectat alt criteriu decît strict pe acela al gustului personal al coordonatoarei şi, în plus, despre conceptul grafic minimalist ales pentru ambalarea acestui „hibrid“ – coperta argintie cu absolut nimic altceva pe ea decît titlul portocaliu fosforescent în jumătatea de sus, încadrat de patru cruciuliţe care sugerează chenarul de setare a focalizării la camerele foto/video – că sugerează o abordare mult mai tehnică, şi cumva mai clean, a raportului […]