Două scenarii şi nici o speranţă

Pe 7 aprilie 2009, ca urmare a alegerilor parlamentare cîştigate de Partidul Comu­niştilor din Moldova, o masă de moldoveni nemulţumiţi au ieşit în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN), protestînd împotriva regimului semiautoritar instaurat de Voronin şi acoliţii săi. Alternativa la guvernarea comunistă, instalată în 2000, erau cîteva partide noi, proeuropene, care nu deţinuseră niciodată puterea. În 2009, speranţele erau mari, imense. Azi, în 2016, tot ce-a mai rămas în Piaţa Marii Adunări Naţionale sînt furia şi frustrarea. Zeci de mii de oameni au început să protesteze încă din toamna anului 2015 împotriva unui guvern aşa-zis proeuropean, care s-a dovedit a fi cel puţin la fel de corupt şi discreţionar în stilul de guvernare precum comuniştii pe care îi înlocuise. Doar că, azi, alternativa care se conturează la orizont e formată din partide cu lideri la fel de corupţi şi oportunişti ca şi cei împotriva cărora se protestează. De exemplu, numele lui Renato Usatîi, unul dintre liderii opoziţiei, e legat de atacul de tip raider asupra Băncii Universalbank, dar şi de acuzaţii de crimă, cum ar fi încercarea de asasinare a bancherului rus Gherman Gorbunţov. Situaţia e şi mai complicată de poziţiile asumat proruseşti şi antieuropene ale celor două principale partide […]