Douăzeci de minute

Aş putea, în spaţiul acestui articol, pe care-l doresc unul jurnalistic, nu de critică literară, să reiau observaţii mai vechi, de la ediţiile anterioare ale Tîrgului Gaudeamus; într-atît se repetă unele lucruri. De fiecare dată, Gaudeamus contrazice teoriile catastrofice ale celor potrivit cărora la noi nu se citeşte, la noi tinerii nu deschid o carte, la noi nu există respect pentru valori, la noi nu…, la noi nu…, la noi nu… Le place mult, celor care vin cu asemenea dezolate şi dezolante constatări, să se văicărească la nesfîrşit şi să taxeze, pe rînd sau la un loc, „dezinteresul“ tinerilor pentru cultură, „lăcomia“ editorilor care iau de la gura autorilor, succesul unor autori (parte, fireşte, a unei conspiraţii iudeo-masonice cu ramificaţie pe Dîmboviţa), toleranţa Uniunii Scriitorilor sau, la antipod, intoleranţa ei, neimplicarea Academiei sau, dimpotrivă, implicarea ei… Orice ai face, individual ori instituţional, la privat sau la Stat, ca persoană particulară sau ca agent economic, ca revistă, editură, asociaţie, fundaţie, organizaţie – tot nu-i bine. Se vor găsi mereu neimplicaţii care să-i critice pe cei care se implică şi implicaţii care să-i critice pe cei care nu se implică. Şi se va vorbi şi la anul despre dezinteresul nostru pentru carte, […]