„Dragostea care ne-a ţinut împreună“

Personalitatea Piei Pillat Edwards, sora tatei şi mătuşa mea, m-a fascinat din copilărie. Încă înainte de a o cunoaşte în carne şi oase, o iubeam din povestirile părinţilor mei, care, atunci cînd îmi vorbeau despre ea, se cufundau în visare. Ea, care reuşise să evadeze în Occident, după război, era oaza lor de libertate, largul sufletesc unde îşi găseau refugiul din existenţa apăsătoare a cenuşiului comunist. Am crescut sub ochii ei, care mă priveau din fotografiile frumos înrămate de bunica mea. Curînd după ce am învăţat la şcoală literele, am început să-i scriu şi Pia mi-a răspuns vibrant, parcă m-ar fi ştiut dintotdeauna. S-au strîns, astfel, de-a lungul anilor, multe pagini, pe care şi ea, şi eu le-am păstrat cu sentimentul că vieţile noastre nu s-au depănat în zadar, că dragostea care ne-a ţinut împreună, în ciuda distanţelor şi a timpului, a dat destinului fiecăreia dintre noi un rost adînc şi o menire. Pentru mine, ca, de altfel, pentru întreaga familie, primirea unei scrisori de la Pia era o sărbătoare. Ne aplecam asupra caligrafiei mărunte, care se desfăcea în cîrduri de rîndunele pe foile subţiri de hîrtie, şi ne bucuram de toate cuvintele venite de departe, cu lumina şi căldura […]