Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
DREPT LA REPLICĂ. Precizări la un articol din Observator cultural despre Poezia antiutopică
- 13-08-2010
- Nr. 537
-
Daniel D. Marin
- Actualitate
- 1 Comentarii
Stimată redacţie, Din consideraţie pentru cititorii revistei dumneavoastră, care ar fi putut fi induşi în eroare de unele afirmaţii din articolul „Un plus cu mai multe minusuri sau brandul 2000 de la MM la DDM“, semnat de un cristian, în numărul de săptămîna trecută al revistei Observator cultural (nr. 536, 5-11 august 2010), vă rog să îmi găzduiţi următoarele precizări: 1. Poezia antiutopică. O antologie a douămiismului poetic românesc n-a mai avut nici o legătură cu propunerea de proiect „Live poetry. Blog the poetry“, trimisă (în decembrie 2009) la Asociaţia Scriitorilor Bucureşti şi depusă, după obţinerea avizului pozitiv, la Uniunea Scriitorilor pentru finanţare. Dintr-un motiv simplu: n-a primit finanţare. Dacă ar fi fost finanţat acel proiect (unul din puncte implicînd realizarea de către mine a unei astfel de antologii), „Poezia antiutopică…“ ar fi avut, într-adevăr, 4 părţi (cum apare citat în materialul din revista dumneavoastră; mă întreb cu acordul cui – poate cita oricine din materiale care nu-i aparţin şi care n-au fost făcute niciodată publice?), precum şi o arie largă de mediatizare: lansări în străinătate, cîteva lecturi publice etc. Proiectul n-ar fi beneficiat doar de sprijin USR, ci şi al altor cîteva organizaţii. Dar, cum am menţionat, a […]
Din consideraţie pentru cititorii revistei, care ar fi putut fi induşi în eroare de așa-zisul drept la replică publicat de Daniel D. Marin, voi face câteva precizări :
1. Daniel D. Marin afirmă următoarele : „Poezia antiutopică. O antologie a douămiismului poetic românesc n-a mai avut nici o legătură cu propunerea de proiect Live poetry. Blog the poetry, trimisă (în decembrie 2009) la Asociaţia Scriitorilor Bucureşti şi depusă, după obţinerea avizului pozitiv, la Uniunea Scriitorilor pentru finanţare. Dintr-un motiv simplu: n-a primit finanţare.”
Există o legătură evidentă între proiectul respins și cel realizat la Paralela 45: poartă același titlu. Și, dacă în faza din februarie includea 38 de scriitori (cu cei mai importanți scriitori 2000-iști, cum o caracterizau cei doi semnatari, Ofelia Prodan și Daniel D. Marin), în luna mai acesta se va concretiza (cu cei mai importanți… 25 de 2000-iști, cum va afirma cu o suficiență nestăpânită, într-un interviu deja celebru, distinsul DDM). A doua legătură ține de fair play-ul pe care DDM încă nu l-a înțeles. Am adus în discuție respectivul proiect pentru a explica într-un fel de ce nu a fost în stare să dea un argument, publicat, cât de cât coerent. Potrivit proiectului adus în discuție, DDM ar fi avut un plan, o viziune, nu doar o culegere de texte. Din păcate, autorul nu pricepe că invocarea proiectul era făcută (teoretic) în avantajul lui. În loc să invoce avantajul existenței acelui proiect, el își reafirmă răspicat „strategia”> și-a dorit să vorbească textele. Dar despre ce să vorbescă? Despre douămiismul nedelimitat, despre douămiismul poetic invocat, despre antiutopicul de care nu știe nimeni ce va să însemne? Ba, mai mult, face următoarea acuză :
„Poezia antiutopică…ar fi avut, într-adevăr, 4 părţi (cum apare citat în materialul din revista dumneavoastră; mă întreb cu acordul cui – poate cita oricine din materiale care nu-i aparţin şi care n-au fost făcute niciodată publice?)”
Iată răspunsul oficial primit de la Horia Gârbea, cel care e responsabil pentru proiectele venite la USR din partea ASB :
Stimate domnule Cristian Cosma,
La solicitarea dvs. vă precizez că proiectele depuse la ASB și apoi înaintate la USR pentru finanțare sînt prin natura lor destinate unei dezvoltări publice. Statutul USR și hotărîrile CD și Consiliului USR nu prevăd vreo secretizare a lor. Dimpotrivă, numele propunătorilor, titlurile explicite și sumele cerute și acordate apar și pe situl USR așa cum este normal în condițiile de transparență pe care le promovează Uniunea. Propunătorii acestor proiecte au libertatea – în cazul că nu au obținut finanțare de la USR – să le reia și modifice așa cum doresc, promovîndu-le total sau parțial cu alte finanțări etc. fără ca USR să mai aibă vreo calitate în procesul de realizare și evaluare. Proprietatea asupra proiectelor și răspunderea de orice fel sînt exclusiv ale autorilor lor în condițiile legilor în vigoare.”
Așadar, „proiectele depuse la ASB și apoi înaintate la USR pentru finanțare sînt prin natura lor destinate unei dezvoltări publice. Statutul USR și hotărîrile CD și Consiliului USR nu prevăd vreo secretizare a lor.”
Mai există nelămuriri pe acest subiect?
2-3 Nu țin să comentez selecția făcută de DDM. E opțiunea lui pe cine a inclus și pe cine nu, nu fac decât să observ absențe mult prea numeroase și să constat, personal, că face o reclamă (inclusiv în acest drept la replică) unei poete pe care o consider mediocră. Dar aceasta este strict părerea mea. Nici nu vreau să comentez asupra tertipurilor prin care cei doi (împreună și separat) s-au specializat în ultimi ani pentru a se vizibiliza. E un aspect delicat și verificabil, pe care nu-l pot trece cu vederea. Va veni și momentul în care vor trebui spuse și aceste lucruri: un autor care-și plătește cărțile sau se autoinvită pe unde se poate doar pentru că plătește o cotizație, nu înseamnă că este și scriitor, după cum, vedeți, un culegător de texte nu poate fi numit antologator.
5-6 Nu știu care e relația dintre Daniel D. Marin și autorii pe care i-a inclus (unii cu selecții personale) în culegerea lui. Dacă răspunsul lui Cosmin Perța e clar: și-a făcut singur selecția, de ce trebuie să mai aflu de la un antologator oarecare că a schimbat nu știu câte emailuri? Între cuvântul unui autor și cel al unui antologator, nu pot crede nicicând altceva decât cuvântul autorului. Pe de altă parte, atrag atenția că nici la această oră, după câteva luni de la lansare, după ce antologatorul iese în presă cu o antologie pe care o consideră a lui (pe textele altora și argument zero), există autori care nu și-au primit drepturile de autor (cele două exemplare pentru care distinsul antologator i-a convins). De fapt, chiar criteriul legalității pe care îl invocam (acordul tuturor autorilor) este posibil să fie foarte ușor demontat. Iată de ce am insistat asupra acestui caz: nu vorbim doar despre o încercare de legitimare a unui autor mediocru, ci și de IMPOSTURĂ. Antologatorul ar face mai bine să vorbească cu autorii „lui” înainte de a ieși în presă cu interviuri și reacții triumfaliste. Puțină modestie nu ar strica.
DDM își încheie dreptul la replică (de fapt, o preluare a nesfârșitelor postări pe net, unde inițial vorbea despre tribunal și calomnie, forțând tot felul de afirmații legate de nu știu ce așteptări personale ale antologiei, de nu știu ce finanțări, ironii pe care nu nmai că nu le înțeleg, dar țin să le taxez) cu acest pasaj:
„Lăsînd la o parte inexactitatea unora dintre afirmaţiile din materialul la care m-am referit, mă simt onorat de atenţia specială pe care mi-o acordă revista dumneavoastră, deşi sînt, în acelaşi timp, şi contrariat: oricît de accentuat s-ar simţi „atras“ colaboratorul dumneavoastră, un cristian, de umila-mi persoană, totuşi subiectul antologiei în discuţie nu e persoana antologatorului, ci douămiismul poetic!…”
Cu tot respectul, din performanța lui DDM nu văd nimic legat de douămiismul poetic (nici nu ni se explică ce-nseamnă asta). Văd doar o încercare a unui autor de a doua linie de a se strecura pe o listă de autori. ba mai mult, văd că nu există criterii de selecție, iar ideea de antologie se rezumă la bunul plac. E dreptul autorului să tipărească orice, dar e și dreptul oricui să critice modalitatea prin care texte bune și autori altfel greu de găsit pe piață ajung la mâna unor neprofesioniști.
Țin să-i atrag atenția asupra unui singur aspect distinsului nostru culegător de texte (cam aceasta este contribuția antologatorului): colaboratorul despre care tot vorbește, un cristian, este redactor al Observatorului cultural, nu colaborator. Putea foarte ușor să observe acest lucru, dând un simplu search. Dar se pare că DDM este foarte sigur de statutul pe care și l-a construit și nu mai lasă loc de interpretări și nuanțe. Nu am făcut o fixație pe respectivul culegător de texte, mi se pare un caz evident de impostură, atâta tot. În discuție nu e decât secundar numele lui (întâmplător exemplificabil pentru tipul de „scriitor”
la care mă refeream mai sus). În discuție este modul în care se face o antologie, lipsa unor criterii aplicabile în cazul unei generații ușor de manevrat (dovadă drepturile de autor), dar și lipsa unor instrumente normale (antologii, dicționare) care să normalizeze cumva relația cititor / tânăr scriitor. Faptul că un insider marginal a dat o culegere de texte este și un mare avantaj (textele circulă într-o ediție tipărită la o editură serioasă), dar și un dezavantaj evident (antologatorul, să-l numim măcar aici așa, nu știe ce vrea, ce poate și nici ce se poate face cu un așa material). Sigur că și alții pot face mai devreme sau mai târziu o antologie. Întrebarea nu este de ce nu o fac, ci cum să facă lucrurile bine și în avantajul autorilor, nu a lor exclusiv.
Oricum, vă invit la o dezbatere serioasă despre 2000-iști, nu neapărat plecând de la această culegere. Este foarte bine ca textele unor autori 2000/iști să circule, dar nu trebuie să acceptăm pentru asta orice „contribuție”.