Dulce tirgul Iesilor. Bate un vint de Premiul Nobel
- 11-02-2003
- Nr. 155
-
Dan GIOSU
- ARTICOLE
- 0 Comentarii
Motto: „Lucrurile nu sint asa cum sint, ci sint asa cum nu sint“ Franz isi rasuci mustatile ca Dali. Isi perie bine barba pentru a scoate toti gindacii. Acum mai avea gindaci de bucatarie. Inainte avusese gindaci de Colorado si musculite rusesti de bostan turcesc. De cind nevasta-sa il daduse ea cu o alifie, aproape ca scapase de ei. Isi decolora urechile cu decolorant de urechi, din ala fin, nemtesc, pentru a arata cit mai bine. Si tocmai se pregatea sa-si ajusteze si nasul, cind auzi gura nevesti-sii: „Franz, te-ai spalat pe talpi? Ti-ai pus ciorapii? Iar or sa rida astia de tine ca ai calciiele crapate! Am venit in Iasi ca sa te fac om, nu sa rida lumea de tine“. Franz ii raspunse ca si-a pus trei perechi. „Da’ de ce ti-ai pus si trei cravate?“ Franz obisnuia, inca de pe cind era functionar public, sa poarte trei cravate. Daca Franz era vizitat de o persoana mai putin importanta, ascundea cu grija, sub haina, doua dintre ele. Cind era vizitat de o persoana importanta, le scotea pe toate trei la iveala, iar daca persoana era dintre cele mai importante, Franz avea la indemina, prin buzunare, inca doua-trei cravate. […]