Ecouri la colocviul Internaţional de Psihanaliză

  • Recomandă articolul
Publicăm în acest număr intervenţia profesorului Ion Vianu în cadrul manifestării găzduite la Bucureşti: „Provocările psihanalizei în secolul XXI: a gîndi ura şi violenţa“ (30 octombrie-1 noiembrie 2008)   Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor   Nu este cîtuşi de puţin o întîmplare că congresul nostru, dedicat psihanalizei urei şi a violenţei, se reuneşte în acest loc istoric în care s-au făcut şi s-au desfăcut atîtea evenimente care au marcat destinul României. Ele pot suferi o interpretare simbolică. Codrii de nepătruns se întindeau la Cotroceni, pînă în secolul al XVII-lea. Aici s-a ascuns, s-a „cotrocit“, domnitorul Şerban Cantacuzino. Ascunderea într-o pădure este uşor de interpretat ca o imagine izbutită a refulării. Mai tîrziu, după ce a ridicat o mănăstire, acest principe umanist a sprijinit echipa care a făcut prima traducere românească a Bibliei. O astfel de operă, o traducere, este una hermeneutică; iată deci că aceste locuri poartă cu ele povara interpretării, care este şi aceea a psihanalizei.   Istoria oraşului nostru, Bucureştii, este una violentă. A fost de mai multe ori distrus de trupe inamice, sau chiar amice; a fost zguduit de puternice cutremure şi devastat de înfiorătoare incendii. Aproape fiecare generaţie bucureşteană a avut parte de momentul ei de […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12882 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }