Ei, europenii

Poate ca mai importanta uneori decit „generatia“, a lor sau a noastra, este izbinda individuala. E mai usor – oarecum si mai firesc – de urmarit evolutia fiecaruia. Si, dupa afinitati, preferinte, inclinatii sau capricii, ne putem „alege“ eroul preferat: „misticul“ Eliade, „nihilistul“ Cioran, „genialul“ Vulcanescu, „inteleptul“ Noica, „rafinatul“ H.H. Stahl, „subtilul“ Sebastian, „revoltatul“ Eugen Ionescu… Petru Comarnescu, filo-american si spirit democrat pina la sfirsit, fara „ispitele“ prea de dreapta sau prea de stinga ale multora dintre contemporanii sai, N. Steinhardt, cu uluitoarea experienta crestina despre care depune marturie jurnalul sau de inchisoare, controversata si coplesitoarea personalitate a lui Nae Ionescu si toti ceilalti sint, intii de toate, destine personale si intelectuale atit de diferite, incit e destul de greu sa-i privim „global“. Dincolo de prietenia care i-a legat, de faptul ca au fost colegi – de liceu, la ASCR, la cursurile lui Nae Ionescu, la Fundatii sau la „Criterion“ –, diferentele dintre ei sint vizibile, optiunile s-au conturat destul de devreme. Chiar daca uneori deciziile au fost influentate de conjunctura istorica, destinele si-au urmat, inevitabil, traseul, spectaculos de cele mai multe ori, tragic adesea, cu valoare exemplara aproape intotdeauna. Chestiunea „generatiei“ lor, dezbatuta in epoca, inseamna, pentru Mircea Vulcanescu, […]