Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Elefantul tradus
- 20-11-2008
- Nr. 450
-
Radu Pavel Gheo
- OPINII
- 8 Comentarii
De un număr de ani, odată cu impunerea limbii engleze ca primă limbă internaţională, s-a încetăţenit ideea că engleza e deja un fel de a doua natură pentru orice român cu ceva studii superioare – eventual umaniste –, aşa că abilitatea de comunicare în această limbă e considerată de la sine înţeleasă, iar competenţa în domeniu nu mai impresionează pe nimeni. Vorbim în engleză cînd mergem în străinătate, vorbim în engleză cu străinii care vin în România, scriem în engleză e-mailuri, comunicări şi proiecte…, ce mai, sîntem ca bonjuriştii de secol XIX, doar că pe varianta englezească. Mai exact, americană. Sau, şi mai exact, varianta englezei de bază, Basic English – acea engleză simplificată, de mai puţin de o mie de cuvinte, creată de lingvistul Charles Ogden. Plus cîteva mii de furculişăn şi învîrtişăn… – Spik ingliş? Dar asta nu e rău. Nu e rău deloc. Avem un instrument de comunicare universală şi ştim să-l folosim. Rău e cînd această engleză primară devine un mijloc de devalorizare a limbii engleze. Procesul poate părea mai încurcat, dar în esenţă totul se desfăşoară (sau s-a desfăşurat deja) foarte simplu, pe baza faptului că e tot mai greu să faci diferenţe ierarhice […]
Draga Bogdan, o fi si asa. Dar citeva corectii trebuie sa fac.
1) Eu vad multe traduceri inainte (inainte!) ca ele sa ajunga la tipar. Si multi alti colegi redactori. Iar felul in care vezi corectitudinea unor traduceri depinde mult de atentia cu care citesti. De cind sint redactor si m-am obisnuit sa citesc altfel, am vazut mii (serios!) mii de greseli de traducere si de tipar la carti pe care le crezusem impecabile – mai ales la cele aparute dinainte de 1989.
2) In ceea ce priveste comparatia cu revistele glossy (desi eu nu vorbeam nicaieri de reviste de firma si nu stiu de ce ai pomenit de ele), chiar aseara am rasfoit una. O revista de fotografie, cu un reportaj cu poze despre un sat sasesc. Ei bine, textul era redactat impecabil: nici o virgula in plus sau in minus, nici un cuvint aiurea sau gresit tiparit. Aici chiar risc sa te contrazic: cum revistele glossy isi permit sa plateasca mai bine, s-ar putea ca acolo sa gasesti oameni competenti. Dar, cum ziceam, nu citesc, nu pot sa zic…
3) Fara nici o suparare: chiar in mesajul tau de mai sus exista o virgula in plus si trei-patru in minus. De-aia sint buni redactorii… Si de-aia insist pe fleacurile astea: cind toata lumea incepe sa fie nesigura pe limba in care se exprima, sufera tocmai corectitudinea ideilor (sau frumusetea exprimarilor).
Ba pardon, draga Gheo, limba romana se scrie si azi foarte bine, daca stii sa iti alegi cartile si daca nu citesti revistele „de firma”, cu rubrici impartite intre smecheri plictisiti. Daca in plus te tii departe si de aiurelile unor autori enervanti pretios reunite in volume, te vei simti excelent si vei evita data viitoare comentarii de o asemenea generalitate. Si nu mai posta in pripa: daca n-ai timp sa produci un text memorabil, ce rost are o frazare plata intr-o lume gonita de propriile-i umbre?
Cu scuzele de rigoare, mai adaug ca, fiind eu insumi (si) traducator, imi vine oricum greu sa arunc cu pietre. Cine ridica piatra, de sabie va pieri – asa ar putea spune o traducere oarecare.
Altfel, domnule Gaidarji, eu zic sa nu va curatati biblioteca. O carte valoroasa nu poate fi ucisa de o traducere proasta. Sau, ma rog, poate, dar e foarte greu: e nevoie de multa incompetenta.
Generalizarea fenomenului creeaza probleme – mai ales ca azi la noi nici in limba romana nu se mai scrie foarte bine.
M-ati convins, iar sa va cer sa ma ajutati sa-mi curat biblioteca este deja prea mult.
pentru ca:
1) in mod normal o carte e rezultatul colaborarii unui traducator (principalul autor al variantei romanesti) si unu-doi redactori, iar contributia unuia sau altuia e greu de evaluat. Cit timp produsul final e bun, cititorul poate fi multumit. Cel interesat de evolutia culturii la noi poate ca nu.
2) granita intre o traducere mediocra, una bunicica si una buna e subiectiva, ca si granita intre un volum romanesc mediocru, bun si bunicel.
3) Eu, personal, nu cred ca insistenta pe nume e productiva. Mai ales ca situatiile sint infinite. Un traducator poate traduce excelent Tom Sharpe (de exemplu), dar sa dea un chix monumental cu James Joyce.
4) O ierarhizare a traducerilor n-ar putea s-o faca decit cineva care cunoaste toata piata traducerilor si pe toti traducatorii, pentru a nu nedreptati pe nimeni. Si mai ales pe o piata autentica, in care sa avem traducatori profesionisti – adica oameni care sa traiasca din traduceri.
5) In fine, esenta e ca in textul de fata nu am urmarit sa pun note si calificative (nici nu stiu daca as putea – si in mod sigur nu am dreptul). Fenomenul traducerii e cel asupra caruia am vrut sa insist. La noi s-a tradus si se traduce cum da Domnu’, deci cind mai bine, cind mai prost, de zeci de ani.
Promit insa ca o sa reiau cit de curind subiectul, fiindca pare sa intereseze. Iar pe mine ma intereseaza in mod sigur.
Raspunsul pare un pic autoreclama si atenteaza la propria dumneavoastra credibilitate. N-ar fi mai simplu: „asa nu” urmat de exemple? Si de la delicatete si bun simt ni se trag multe. Cu stima.
Un raspuns simplu, desi destul de cinic, ar fi acela ca alegerea e simpla: depinde de editura. In cazul beletristicii editurile mari, cu traditie in domeniu (Polirom, RAO, Curtea Veche, Humanitas si mai vreo trei), publica traduceri mai bune, fiindca isi permit o echipa de redactie mai complexa. O traducere, indiferent cum e ea, e preluata de un redactor de carte, apoi de un corector, de un redactor de BT si, in fine, de un redactor-sef. Cu trei-patru verificari (si confruntari cu originalul), riscul scaparilor e mai mic. Asadar, nu depinde totul numai de traducator.
Exista aici o componenta pragmatica inevitabila: editurile sint mai eficiente cind sint mai mari si mai profitabile. Si au mai multa grija de credibilitatea lor pe piata. Asa ca, aproape INDIFERENT de traducator, editurile mari scot traduceri cel putin decente. Din cauza asta nu insist pe nume, ci pe fenomen.
Sigur, situatia e mai complexa si, de la caz la caz, lucrurile pot sta mai bine sau mai prost. Mi-ar placea sa revin odata, intr-un alt articol.
Altceva mi s-a parut important si din cauza asta am vorbit de continuitatea fenomenului (cel putin din anii \’70-\’80 incoace). Situatia nu se reduce la simpla opozitie \”traducere buna – traducere slaba\”. Problema e una a educatiei de profil (Filologie/Litere, traductologie etc.), care e in suferinta inca din anii comunismului. Traduceri slabe am avut dintotdeauna, iar de-acum inainte o sa avem tot mai multe. Nici macar in limba romana nu mai sint foarte multi oameni care sa stie sa se exprime corect. Sau sa scrie corect. Riscam sa devenim o cultura incompetenta – in planul literaturii. Nu mare sau mica, ci incompetenta, incapabila de evaluari si de sincronizare (prin traduceri sau altfel).
Mi s-ar fi parut foarte util sa dati nume. Nu chiar patruzeci, dar citeva macar. Si, mai ales, nume din categoria \”asa nu\”. Ca sa stim ce sa evitam. Altfel, in lipsa exemplelor…