Elogiu literaturii. Discurs susţinut la Universitatea din Bucureşti

1. Nu m-aş fi gîndit niciodată că într-o zi îmi voi asuma sarcina compunerii elogiului literaturii. Faptul de a fi produs literatură într-o cantitate care îmi pare de-a dreptul excesivă transformă elogiul meu într-un pleonasm evident. Dar printre privilegiile acordate de vîrstă se numără mai cu seamă pleonasmele: e bine să profit. De altfel, astăzi ca întotdeauna în Istorie, mi se pare că literatura merită un elogiu şi mai cu seamă un sprijin. La urma urmei, are aceiaşi duşmani dintotdeauna, aceiaşi detractori, aceiaşi adversari interni şi externi, aceiaşi călăi. Fenomenologia inamicilor săi dispune de o amplă trigonometrie. La zenit se află aceia care nu se limitează la persecutarea ei pentru că sînt deranjaţi de ea: preferă să îi asasineze în mod direct pe producătorii deranjului. Ceea ce rezolvă, în mod evident, problema din rădăcini. Stalinismul a fost exemplar în ceea ce priveşte această practică. Liderul poporului sovietic, autor, printre altele, al unor scrieri de lingvistică, şi-a dat seama că literatura utiliza o altă limbă şi că aceasta nu coincidea cu a sa. Sau, mai mult, înţelesese că nu era vorba de o problemă care să ţină strict de limbă, pentru că şi Mandelstam, şi Pasternak foloseau rusa. Înţelesese însă că […]