Elogiul calatoriei

I. Pentru orice peregrin innascut, calatoria este mai intii o proiectie in imaginar. O proiectie precedata de o stare sufleteasca, amestec tulbure de curiozitate si neastimpar, caruia, atunci cind gindul surprizei se impleteste cu freamatul asteptarii, fiori de entuziasm euforic vin sa-i adauge o nota particulara. Cel ce traieste certitudinea calatoriei apropiate, cu constiinta libertatii totale de explorare in necunoscut, devine intr-adevar un febril, prada acelui Reisefieber (febra a calatoriei) cum spune germanul, care nu este altceva decit efectul emotional al unei nedefinite vagabondari mentale, incarcate de nostalgice presimtiri. O calatorie incepe, asadar, prin a fi o stare de sentiment si de constiinta, urmata de avintul fara itinerar al inchipurii. Stii ca vei calatori intr-o anumita directie si intr-un anumit loc, nazuite vreme indelungata cu o latenta care abia acum, la capatul aproape al uitarii, isi manifesta izbucnirea. Si astfel, calatoria reala nu e decit o prelungire a unei miscari care s-a nascut in tine intr-un moment poate ignorat, dar pentru asta nu mai putin decisiv, mai putin creator de impuls. Momentul pornirii apartine de obicei lumii pline de mister poetic a subconstientului si, pentru adevaratul indragostit de drum, calatoria este ea insasi act poetic. Orice o poate declansa: o […]